Echipa de BJK Cup a României o va întâlni pe cea a Serbiei între 10 și 11 noiembrie, în playoff, câștigătoarea întâlnirii urmând să joace anul viitor în calificările pentru faza finală a competiției, iar învinsa în Grupa I
Căpitanul nejucător Horia Tecău le-a convocat pe Jaqueline Cristian (97 WTA la simplu şi 240 la dublu), Gabriela Ruse (127 WTA la simplu şi 37 la dublu), Irina Bara (190 WTA la simplu şi 130 la dublu), Anca Todoni (259 WTA la simplu şi 858 la dublu) şi Monica Niculescu (933 WTA la simplu şi 41 la dublu).
GALERIE FOTO. Româncele, apariție spectaculoasă la dineul oficial înaintea duelului cu Serbia
Întreaga delegație a ajuns de câteva zile în Serbia, acomodându-se cu condițiile de joc, înfruntarea urmând să se dispute pe zgură indoor.
Miercuri seară, componentele celor două echipe au participat la dineul oficial, româncele apărând în ținute elegante, toate în negru. Și Tecău, la fel preparatorul fizic Dan Cristea și fizioterapeutul Bogdan Covrig, s-au aliniat, apărând predominant în negru.
„Le mulţumesc fetelor pentru că au răspuns pozitiv la această acţiune, ştiu că a fost un sezon lung, cu multe turnee. De aceea sunt onorat să mergem împreună în Serbia ca să ne luptăm acolo pentru un loc la barajul pentru Grupa Mondială, visul şi obiectivul acestei echipe", a declarat Tecău înainte de plecarea spre Kraljevo.
Adversarele contează pe sprijinul publicului
Din echipa Serbiei fac parte Natalija Stevanovic (185 WTA), Lola Radivojevic (275 WTA), Mia Ristic (328 WTA), Aleksandra Krunic (685 WTA) și Katarina Kozarov (302 WTA).
„Cel mai dulce și mai frumos lucru este să joci acasă, abia așteptăm meciurile de vineri și sâmbătă”, a spus Stevanovic, cea care a atras atenția asupra ei anul acesta la Wimbledon prin rezultate și povestea din spatele lor.
„Pregătirile noastre merg bine, muncim mult, jucăm împotriva României și avem nevoie de cât mai mult sprijin”, a spus și Mia Ristic pentru Sportal.
Azi are loc tragerea la sorți a ordinii meciurilor, care vor avea loc vineri și sâmbătă, pe zgură indoor, la Sala Sporturilor Ibar din Kraljevo.
{{text}}