Președintele Memik Yılmaz a început să viseze la o poziție foarte sus în clasamentul Super Lig pentru Gaziantep, după ultima victorie cu Rizespor (2-0): „Ne-am revenit în ultimele cinci meciuri și vrem să ajungem în locul pe care îl merităm. Primul nostru obiectiv a fost atins, să jucăm un fotbal de calitate”.
După al patrulea succes în campionat, 2-0 cu Rizespor, președintele lui Gaziantep s-a declarat satisfăcut de jocul formației pregătite de Marius Șumudică. „Roș-negrii" au urcat pe locul 13, cu 12 puncte, la două „lungimi" de zona retrogradării, și proprietarul clubului are ambiții mari.
„Ne-am revenit în ultimele cinci partide. Jucătorii noștri s-a obișnuit unul cu celălalt, fiecare și-a ameliorat evoluția. Sperăm să ajungem acolo unde merităm să fim. Primul nostru obiectiv e să jucăm un fotbal bun și am speranțe că vom termina în primele 5.
Aveam nevoie de acest salt, ca oraș și prin prisma fanilor. Am trecut printr-un proces dificil, o primă parte a anului în care nu am jucat. Vrem să continuăm sezonul pe aceeași linie".
Memik Yilmaz: A resuscitat echipa într-un timp scurt"
Memik Yılmaz a ținut să precizeze, conform publicației turcești Olay Media, că este mulțumit de Șumudică și că se așteaptă la noi victorii: „De când s-a întors Șumudică, am fost o echipă de succes.
Și orașul îl iubește, suntem fericiți că îl avem antrenor. A resuscitat echipa într-un timp scurt. Este un tip care își iubește slujba. Ne bazăm pe el și avem încredere că va face lucruri bune mai departe. Avem așteptări mari de la Șumudică".
Memik Yilmaz: „E posibil să facem unu-două transferuri”
Patronul lui Gaziantepspor a anunțat că este dispus să mai investească în aducerea de jucători în mercato din iarnă: „Am putea să mai facem una sau două achiziții în ianuarie, dar acum nu avem timp să ne gândim așa departe, mai avem opt meciuri până în 2024. Mai întâi să câștigăm mai des și să luăm cât mai multe puncte.
Fiecare jucător trebuie să intre în teren numai cu dorința de a învinge și de a termina campionatul cât mai sus, chiar dacă suntem o echipă modestă. Sunt convins că ne vom clasa pe poziția pe care o merităm".
8meciuri are Marius Șumudică pe banca tehnică a lui Gaziantespor în al doilea mandat început pe 7 septembrie. A bifat cinci victorii și trei eșecuri, golaveraj 11-7
{{text}}