Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA

„Tricolorii” cad pe capete » Al treilea internațional cu probleme medicale: Edi nu se va putea baza nici pe el

FOTO: Imago Images

Articol de Marius Mărgărit   —  joi, 09 noiembrie 2023

După Dennis Man (25 de ani, extremă), nici Mario Camora (36 de ani, fundaș stânga) nu va putea face parte din lotul României pentru partidele cu Israel și cu Elveția, din preliminariile Euro 2024. Căpitanul celor de la CFR are tot mai dese probleme medicale.

  • Israel - România are loc pe 18 noiembrie, de la ora 21:45, la Felcsut (Ungaria). Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Prima TV
  • România - Elveția se joacă pe 21 noiembrie, de la 21:45, pe Arena Națională. Partida va fi liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Antena 1

Din această cauză a lipsit și de la precedenta acțiune a naționalei, la meciurile cu Belarus (0-0) și cu Andorra (4-0). Fusese convocat inițial, dar s-a accidentat în primele minute ale partidei de campionat cu Dinamo (1-1), chiar înainte de reunire, astfel că a fost înlocuit de Andrei Borza.

Camora face azi un RMN


Camora a jucat 64 de minute în ultimul joc din Liga 1, cu Hermannstadt, fiind apoi înlocuit cu Mogoș. A acuzat iar probleme musculare și nu a făcut deplasarea cu echipa la Iași, pentru meciul de sâmbătă din campionat. 

A rămas la Cluj, unde azi va face un RMN, pentru a afla cât de gravă este accidentarea, ceea ce înseamnă că este din nou indisponibil pentru cele două partide ale naționalei.

Nicușor Bancu va fi prima soluție pentru postul de fundaș stânga al naționalei, iar Iordănescu ar putea alege ca variantă de rezervă pe unul dintre Andrei Borza și Andres Dumitrescu.

Man e indisponibil, Sorescu e incert


Dennis Man (25 de ani), cel mai în formă „tricolor”, a suferit o leziune musculară la ultimul meci jucat pentru Parma, cu Sudtirol, scor 2-0, și va rata „dubla” decisivă pentru calificarea la Euro 2024

Din informațiile GSP.ro, RMN-ul efectuat de Dennis Man a arătat că a suferit o leziune fibrilară pe adductori și va face o pauză de două-trei săptămâni.

Sunt emoții și pentru Deian Sorescu (26 de ani), unul dintre oamenii de bază ai selecționerului Edward Iordănescu (45 de ani), care a stat mai mult în infirmerie în ultima perioadă, la Rakow Czestochowa.

Sorescu, cel mai polivalent fotbalist din naționala României, a ratat ultimele cinci jocuri ale lui Rakow din cauza unor probleme la gambe.

VIDEO. Ilie Dumitrescu: „Am avut un moment de cumpănă la echipa națională, dar putem să gestionăm un meci cu Israel”

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.