Liga 1

Adrian Mititelu face un anunț îndrăzneț, deși FCU Craiova a ajuns la 6 partide fără victorie: „Vom fi acolo”

Adrian Mititelu (55 de ani), patronul de la FCU Craiova, are încredere că echipa sa va intra în play-off-ul Superligii.

Articol de Alexandru Tomuțiu  —  joi, 09 noiembrie 2023

Adrian Mititelu (55 de ani), patronul de la FCU Craiova, are încredere că echipa sa va intra în play-off-ul Superligii.

FCU Craiova se află pe loc de baraj. Oltenii ocupă poziția a 14-a, cu 15 puncte, cea mai slabă clasare la finalul turului de campionat, de la revenirea echipei din Bănie în prima ligă a fotbalului românesc. Echipa lui Adrian Mititelu nu a mai triumfat de 6 meciuri în Superligă. Ultima victorie a fost împotriva lui Dinamo, scor 1-0, pe 15 septembrie.

Adrian Mititelu este convins că echipa sa are valoarea necesară pentru a se clasa în primele 6 la finalul sezonului regular. În caz contrar, acesta consideră că oltenii vor prinde, totuși, un loc care să ducă la barajul pentru Conference League.

Adrian Mititelu: „Avem echipă de play-off”

„Nu îmi este frică de retrogradare. Suntem acolo, dar simțim că vom fi în play-off. Vine un retur și zic că avem o echipă de play-off. Dacă nu, vom juca barajul pentru Europa. Avem echipă foarte bună.

Și arbitrajul ne-a tocat mărunt. Avem echipă care să se bată cu orice formație. Jucătorii care au venit nu au avut jocuri în picioare. O să avem o apărare bună. Au venit niște jucători care s-au antrenat cu echipa.

Suntem pe drumul cel bun. Unii au încercat să îi pună în cârcă anumite lucruri preparatorului fizic, care nu s-au întâmplat. Antrenorul a venit cu încă un secund, iar antrenorul de portari e tot italian”, a spus Adrian Mititelu, la Fotbal Club de la DigiSport.

VIDEO. Adrian Mititelu anunță război după remiza cu CSU Craiova

>

Adrian Mititelu Jr.: „Yassine Bahassa nu pleacă la FCSB”

Fiul patronului de la FCU Craiova a anunțat că mijlocașului stânga Yassine Bahassa i se va propune prelungirea contractului, după ce Gigi Becali a declarat că-l va aduce pe francez gratis la FCSB.

„Nu e posibil acest lucru (n.r. ca Yassine Bahassa să plece gratis la FCSB, în vară). Noi putem să-i propunem o nouă ofertă, momentan nu e în ultimele șase luni de contract. Până la urmă, fiecare își dorește să ia jucători. 

Eu spun că Bahassa va fi jucătorul nostru. S-a mai scris și de Bauza, sunt aberații. Mai mult de jumătate din acea listă nu-și termină contractul la vară, a spus Adrian Mititelu Jr., potrivit Fanatik.

Citește și alte știri din fotbalul românesc

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.