Fotbal   •   Liga 1   •   Sepsi - Rapid 0-0

Sepsi - Rapid 0-0 » Șansă mare ratată de Rapid » Sepsi le-a interzis primul loc giuleștenilor! Clasamentul ACUM

Sepsi - Rapid, în etapa #16 din Superliga, live

Articol de Marius Mărgărit   —  vineri, 10 noiembrie 2023

Sepsi și Rapid au remizat, 0-0, într-un meci din etapa #16 din Liga 1, prima a returului. 

Comentariu de Marius Mărgărit: Remiză decolorată de arbitraj, ca în tur

După victoria cu FCSB, acționarul majoritar al Rapidului, Dan Șucu, își exprima dezaprobarea față de cei care contestă vehement sau suburban arbitrajul. Credea în legea compensației, în buna-credință a brigăzilor, în greșelile omenești. 


Și că Universul nivelează cumva raportul greșelilor pro și contra unei echipe. Ce-o fi gândit aseară, după primele 45 de minute? Când Hațegan la centru și Găman la VAR n-au văzut nici faultul lui Ninaj la Ioniță, nici imprudența lui Ciobi jr. la Albu, ambele de penalty. 

O fi greșit Vassaras „echipa" de start. Mai bine îi punea invers și poate că lucrurile ar fi stat altfel. Sau poate chiar a fost legea compensației, după golul lui Ștefănescu, de 3 puncte, anulat cu cântec, în tur, de cuplul Colțescu - Mladinovici. 

Meciul a avut ritm, chiar dacă Rapid, secătuită după obișnuitul forcing la sacrificiu din meciurile cu roș-albaștrii, n-a mai strălucit. Giuleștenii au avut posesia, mai multe pase complete, în prima parte, dar Sepsi a fost cu asediul, cu 5 șuturi pe poartă din 10, față de 1 din 4 al oaspeților. 

Prea precauți, și-au împărțit reprizele


Obligat să câștige, după ultimatumul patronului, Liviu Ciobotariu a reușit să anihileze punctele forte ale adversarilor, iar elevii săi au fost în câteva rânduri foarte aproape de gol. S-a opus mai mereu Moldovan, când din zbor, când improvizând parade, o veste bună pentru națională! 

Ori Safranko, Aganovic sau Ion Gheorghe n-au avut destulă inspirație. Partea secundă a fost parcă în oglindă. Sepsi s-a stins ofensiv, Rapid a avut ocaziile. Una chiar de PlayStation, centrare Braun - „foarfecă" în bară Tsoumou. 

O promisiune că Rrahmani poate fi suplinit chiar și cu un transfer de niciunde. Până la urmă, un 0-0 ca în tur, decis și de erorile de arbitraj. Un rezultat ciudat, între două echipe care iubesc atacul și aveau obiective clare. 

Dar parcă s-au mulțumit cu puțin, neîndrăznind să riște pe totul sau nimic. Deși cu un succes Rapid ar fi devenit lider, iar Sepsi cu o victorie puncta la moral și urca în zona play-off. Giuleștenii au urcat pe doi, covăsnenii așteaptă vremuri mai bune. Tot cu "Ciobi", care deși n-a reușit decât jumătate din cele 4 puncte în ultimele două jocuri, are încă susținerea lui Laszlo Dioszegi.

Clasamentul live din Superligă

Pentru că nu a câștigat, Rapid a ratat șansa de a trece pe primul loc. Giuleștenii sunt acum pe 2, cu 30 de puncte, la egalitate cu CFR Cluj, care are un meci în minus. Lider e FCSB, cu 31 de puncte. 

FINAL » Sepsi - Rapid 0-0

Partidă întreruptă 3 minute

În finalul primei reprize, la un corner al giuleștenilor, Ovidiu Hațegan a întrerupt meciul. I-a chemat pe cei doi căpitani pentru a le explica că este o problemă și meciul nu se poate relua.

„Nu funcționează sistemul de arbitraj video. Trebuie să așteptăm să se reseteze”, au transmis comentatorii DigiSport. După aproximativ 3 minute de așteptare, jocul s-a reluat.

Sepsi - Rapid, echipe de start:

SEPSI: Niczuly - Ciobotariu, Bălașa, Ninaj, Fl. Ștefan - Rența, Alimi - I.Gheorghe, Ștefănescu, Aganovic - Safranko

REZERVE: D. Moldovan, Kecskes, Oteliță, Kallaku, Rondon, Damașcan, Matei, Varga, Debeljuh

ANTRENOR: Liviu Ciobotariu

RAPID: H. Moldovan - Braun, Săpunaru, P. Iacob, Borza - Oaidă, Al. Albu, Al. Ioniță II - Funsho, Borja Valle, Papeau

REZERVE: Drăghia, Onea, I. Cristea, Dr. Grigore, Kait, El Sawy, Cîrjan, Pănoiu, Tsoumou

ANTRENOR: Cristiano Bergodi

Stadion: Sepsi Arena (Sfântu Gheorghe)

Arbitru: Haţegan Ovidiu (Arad) / A1: Grigoriu Mircea Mihail (Bucureşti), A2: Danşa Ciprian Florin (Satu Mare) / Arbitru VAR: Găman George Cătălin (Craiova), Arbitru AVAR: Baban Vlad (Iaşi)

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.