Alexandru Bourceanu (38 de ani), triplu campion cu FCSB (2013, 2014, 2015), l-ar vedea pe Mircea Lucescu (78) manager la Dinamo.
Il Luce a plecat recent de la Dinamo Kiev și e liber de contract. Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, a susținut că a discutat cu Mircea Lucescu despre cooptarea lui în angrenajul echipei roș-albe, însă reputatul antrenor a negat discuția într-un dialog cu Ovidiu Ioanițoaia.
Cu toate acestea, Bourceanu crede că Mircea Lucescu s-ar potrivi la Dinamo, pe postul de manager, să antreneze și să facă transferuri.
Alex Bourceanu: „Clubul unde s-ar potrivi cel mai bine Mircea Lucescu este Dinamo”
„Mircea Lucescu s-ar potrivi la Dinamo, bineînţeles. Nu ştiu dacă antrenor, cred că la nivel de management. Pentru că a trecut prin multe, a văzut multe, a văzut cum se organizează un club. Ştie cum să gestioneze tot felul de relaţii. Cred că de mulţi ani are o funcţie mai presus decât cea de antrenor, o funcţie mai complexă.
Genul managerului din Premier League. Cu siguranţă ăsta e rolul care i se potriveşte. Poate să fie chiar şi mai complexă această funcţie, nu ştiu exact care sunt sarcinile pe care le are un manager în Premier League, nu am văzut un contract.
Cred că e o funcţie extrem de complexă şi cred că echipa unde s-ar potrivi cel mai bine este Dinamo. De ce spun asta? Pentru că Rapid este într-o creştere extraordinară, este o putere financiară mare şi au oameni buni acolo.
Sigur, Mircea Lucescu s-ar potrivi oriunde, asta e clar. Însă Dinamo este într-un moment în care are nevoie de o revitalizare pentru a redeveni clubul care a fost odată”, a declarat Bourceanu, potrivit Antena Sport.
{{text}}