Fotbal   •   Liga 1   •   SEPSI - RAPID 0-0

Ciobotariu are zilele numărate: a ratat obiectivul impus de Sepsi! 3 rivale din Superligă stau la pândă

+23 Foto
Liviu Ciobotariu (52 de ani) a ratat obiectivul impus de Lazlo Dioszegi, 4 puncte cu Petrolul și Rapid, și riscă să fie demis de la Sepsi. 3 rivale din Superligă stau la pândă și așteaptă să devină liber de contract.

Articol de Sergiu Alexandru   —  vineri, 10 noiembrie 2023

Liviu Ciobotariu (52 de ani) a ratat obiectivul impus de Laszlo Dioszegi, 4 puncte cu Petrolul și Rapid, și riscă să fie demis de la Sepsi. 3 rivale din Superligă stau la pândă și așteaptă să devină liber de contract.

La începutul lunii noiembrie, patronul Laszlo Dioszegi a făcut o ședință la club, pentru a discuta viitorul antrenorului Liviu Ciobotariu, după rezultatele slabe din ultima perioadă. 

Liviu Ciobotariu nu și-a îndeplinit obiectivul 

După întâlnire, omul de afaceri a spus că va miza în continuare pe Liviu Ciobotariu, dar i-a cerut să fie mai dur cu jucătorii și să obțină cel puțin 4 puncte din următoarele meciuri din Superligă. 


Dar Ciobotariu nu și-a îndeplinit obiectivul. A luat doar două puncte, 0-0 cu Petrolul și 0-0 cu Rapid, iar acum riscă să fie demis.

Unde ar putea ajunge Liviu Ciobotariu

Ajuns la Sepsi în iunie 2023, Ciobotariu ar putea pleca după 26 de meciuri. Dar, dacă se va întâmpla asta, are toate șansele să continue în Superligă. 3 cluburi îl au pe listă!

FC Botoșani: Trupa lui Valeriu Iftime e ultima în Superligă și s-a despărțit recent de Dan Alexa. Patronul moldovenilor și Ciobotariu au o relație bună, astfel că Iftime îl are cu siguranță pe Ciobi în topul listei de posibili antrenori. Mai ales că au lucrat împreună între noiembrie 2018 și iunie 2019. 


FC Voluntari: Ilie Poenaru și-a salvat pentru moment postul, după 2-1 cu U Cluj, dar tot este în pericol. Conducerea îl are în vedere pe Claudiu Niculescu, de la CSC Șelimbăr, dar și Ciobotariu poate fi o soluție. El a mai lucrat la FC Voluntari între mai 2021 și iunie 2023. 

Dinamo: Ciobotariu ar putea reveni la conducerea „câinilor” după mai bine de 10 ani! I-a mai pregătit pe dinamoviști între iulie 2011 și aprilie 2012. Conducerea spune că încă are răbdare cu Ovidiu Burcă, dar dacă echipa va continua seria proastă, antrenorul ar putea fi demis, iar Ciobi prinde și el lista de posibili înlocuitori.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.