Din informațiile Gazetei Sporturilor, la Craiova s-au vândut în jurul a 5.000 de bilete pentru „șocul” de duminică cu Dinamo. Amfitrionii mizează și pe cei 4.300 de abonați, iar oaspeții au primit 2.323 de tichete.
Chiar dacă nu mai este campioana de altădată, acum zbătându-se în subsolul clasamentului, Dinamo rămâne marea rivală a Universității Craiova.
Suporterii olteni nu vor să rateze a doua confruntare a sezonului regulat dintre favoriții lor și „câini”, programată duminică, de la 16:00, iar interesul lor este dublat și de faptul că, împotriva bucureștenilor, pe banca alb-albaștrilor va debuta antrenorul bulgar Ivaylo Petev.
Din informațiile Gazetei Sporturilor, până la această oră s-au vândut în jurul a 5.000 de bilete., dar organizatorii estimează că mâine va fi aglomerație la casele de bilete și pe platforma entertix.ro, de unde se pot achiziționa online.
Universitatea contează, de asemenea, pe cei 4.300 de abonați pe care-i are, ceea ce, estimativ, înseamnă deja peste 9.000 de spectatori. Oaspeții, la rându-le, au primit 2.323 de tichete, la prețul de 35 de lei bucata. Calup din care s-au dat în jurul a 600.
Ambele echipe traversează o perioadă dificilă
Meciul este foarte important pentru ambele echipe, aflate într-o periodă de criză. Niciuna nu se poate lăuda cu cifre pozitive:
- Oltenii bifează o lună și jumătate de la ultima victorie acasă, 5-1 cu FC Botoșani, pe 1 octombrie, un singur succes în ultimele şase meciuri disputate în campionat. În rest, trei remize şi două înfrângeri.
- „Câinii” sunt fără victorie de aproape trei luni în campionat! Ultimul succes a fost pe 19 august 2023, când s-au impus cu 3-2 pe terenul celor de la FC Voluntari. Au urmat trei rezultate de egalitate şi şase partide pierdute.
Ivaylo Petev admite că a vorbit cu ex-dinamovistul Cosmin Moți, dar nu i-a cerut informații despre Dinamo
Proaspăt numit pe banca lui CSU, cu un mandat de 3 ani, Ivaylo Petev a spus că a vorbit în mai multe rânduri cu ex-dinamovistul Cosmin Moți, cu care a lucrat la Ludogoreț. „Foarte des vorbesc cu Moți, dar nu i-am cerut informații despre Dinamo”, a precizat tehnicianul bulgar.
Petev a punctat că s-a focusat în zilele de la numire exclusiv pe derby: „Nu am ieșit în oraș, stau mai mult în baza de pregătire pentru că am mult de lucru, trebuie să cunosc toate detaliile. Totul este pozitiv, sunt mulțumit de ceea ce văd și asta este cel mai important. Nu cred că acest derby este de ieri, indiferent de cine unde se află un derby este un derby”.
La rându-i, patronul oltenilor, Mihai Rotaru, a atras atenția asupra adversarei de duminică. „Dinamo nu-i la pământ. Merita să câștige cu UTA”.
Ovidiu Burcă, mesaj războinic înaintea derby-ului din Bănie
Aflat cu Dinamo pe loc de retrogradare, cu 10 puncte adunate în 15 meciuri, Ovidiu Burcă susține că nu simte presiune din partea conducerii. El a avut un mesaj războinic la conferința de dinaintea partidei, unde și-a îndreptat atenția și către critici.
„S-a terminat prima parte a sezonului. Întâlnim iar Craiova. E un bun prilej să vedem cât am evoluat. La ei s-a schimbat antrenorul, și la jucători se va schimba ceva. Meciul va fi cât se poate de disputat. Știu că e o situație delicată, trebuie să rămânem optimiști.
Ultimul meci ne dă speranțe, simt că echipa are forță. S-au întâmplat lucruri care ne arată că începem să fim o echipă. Cu UTA am făcut o partidă solidă. Trebuia să luăm măcar un punct.
A fost o decizie confuză a arbitrilor care a făcut să nu luăm punct sau puncte. Acest lot a trecut prin multe, echipele nu se fac peste noapte. E momentul să facem puncte. Nu simt presiunea plecării. Oamenii mă pot critica”, a comentat Burcă.
El a ținut să precizeze că „sunt și critici de care trebuie să țin cont, dar unele sunt de la oameni care au realizat puține în fotbal, așa că acele critici nu ajung la mine. Am transmis entuziasm echipei.
Am spus-o și după meciul de la Oradea că eu în viață nu am obținut lucruri ușor. Așa că eu nu renunț niciodată. Am soluții, energie, entuziasm. Eu nu simt că e un meci decisiv pentru mine”.
{{text}}