FCSB a învins-o pe FCU Craiova, scor 2-1, și își consolidează poziția de lider în Superligă.
FCSB a repetat cu FCU greșelile din celelalte meciuri. A câștigat până la urmă, 2-1, însă viitorul nu se arată prea luminos. Echipa se autosabotează meci de meci și ajunge să tremure și atunci când pare că nimic nu se mai poate schimba.
FCU n-a mai câștigat în L1 din septembrie, FCSB de la începutul lui octombrie. Cum suntem la jumătatea lui noiembrie, imediat dăm în luna sărbătorilor, criza poate fi cuvântul de ordine în ambele tabere. "Văduvite" din diverse motive de jucători importanți: Compagno, Bauza, Tavi Popescu, Padula și lista poate continua, calculele rezultă multe zecimale.
VIDEO CU FAZA. Florinel Coman, gol din lovitură liberă în minutul 9
Zecimale care s-au simplificat în niciun sfert de oră. Craiova a dat de pământ tot planul tactic, tot ce pregătise pentru FCSB. Florinel Coman a executat impecabil o lovitură liberă, la prima bară. Gurău, un portar de aproape 2 metri, învins prima dată.
În nici 120 de secunde Mascarenhas l-a agățat pe Băluță în careu, Olaru face 2-0. Final de criză sau deja vu pentru echipa lui Charalambous, care a dat nu doar o dată semne de slăbiciune și când meciul părea tranșat.
Complexul FCSB
FCU a fost ca un leu dresat pe Arena Națională, în prima repriză. Nici n-a atacat, n-a știut nici să se apere și probabil că, dacă FCSB avea un vârf clasic pe teren, scorul ar fi fost și mai mare. Atât de lejer a fost pentru liderul Ligii 1 că meciul a căpătat în multe momente note amicale. Pentru Mititelu coșmarul FCSB continuă și pare că în orice criză ar fi bucureștenii, FCU nu-i poate învinge.
Fără Dawa, scos într-un final din linia de fund a FCSB-ului, defensiva a părut, în mare, mai solidă. Pus acolo Lixandru, un jucător fără o experiență grozavă, s-a completat bine cu Ngezana.
"Ajutați" ce-i drept și de lipsa de idei a craiovenilor. Bahassa fără strălucire, Blănuță pierdut mereu în duelurile fizice, Sidibe fără vlagă, doar Chițu a arătat o urmă de pericol pentru stoperii gazdelor. Puțin pentru Craiova, nimic și pe tabelă, nimic și în clasament.
FOTO. Cele mai spectaculoase imagini din FCSB - FCU Craiova
Doar că la FCSB când totul merge lin, există autosabotajul. Pasă direct la adversar, apoi o talpă pe tibia lui Bahassa, iar Crețu e eliminat. FCSB în 10, mai mult de jumătate de oră. E rândul Craiovei! Care în nici 3 minute a arătat că știe fotbal.
Bahassa, bulevard pe partea stângă, pasă pe 6 metri la Van Durmen, finalizare înghesuită, pe lângă poartă. Dacă nu e Dawa, e Ngezana. Dacă nu-i niciunul dintre ei, e Ovidiu Popescu. Sau Pantea. Sau Crețu! Sau Gigi? Mereu apare cineva! Hara-kiri e în tendințe la formația roș-albastră.
A căzut și golul! Și destul de devreme. Centrare plouată Bahassa, Blănuță sare mai sus decât Șut, pune fruntea și înscrie la colțul lung (65). Începe haosul, literă de lege la fiecare meci al FCSB-ului. Foc de paie! Craiova a ținut de minge și cam atât. N-a prea știut ce să facă cu ea.
A plimbat-o și a pierdut-o. Deși a repetat greșelile din precedentele meciuri, FCSB a rămas cu punctele. Revine pe primul loc, pune și un avans peste CFR și Rapid, însă previziunile nu sună bine. Echipa scârțâie din toate încheieturile, dacă e pe primul loc, e pentru că au lăsat-o și ceilalți.
Clasamentul din Superligă, după FCSB - FCU Craiova 2-1
FINAL. FCSB - FCU Craiova 2-1
- Au marcat: Fl. Coman 9, Olaru 12 (pen.) / V. Blănuță 65
- Click AICI pentru statistici
- 9.614 spectatori asistă la meci
Minutul 57 » Valentin Crețu, eliminat! Blănuță marchează imediat
Crețu a ridicat piciorul și s-a oprit cu talpa pe tibia lui Yassine Bahassa. Valentin mai avea un cartonaș galben, din prima repriză, dar „centralul” Adrian Cojocaru i-a arătat, justificat, direct „roșul”.
Imediat după înlocuirea lui Florinel Coman cu Ovidiu Popescu, pentru a acoperi locul lăsat liber în defensivă, Blănuță a redus din diferență.
FOTO. Cele mai spectaculoase imagini de la FCSB - FCU Craiova, 12 noiembrie 2023
Minutul 15 » Galeria celor de la FCSB revine în peluză
Un sfert de oră a ținut protestul galeriei conduse de Gheorghe Mustață. Suporterii își ocupă locurile în peluză.
Minutul 11 » Olaru transformă penalty-ul scos de Băluță
Alexandru Băluță a intrat în careul oltenilor, a simțit piciorul lăsat neglijent de Gabriel Compagnucci și a căzut. „Centralul” Adrian Cojocaru a dictat penalty fără să ezite.
FOTO: captură TV @Digi Sport 1FCSB - FCU Craiova, cu 9.000 de spectatori pe Arena Națională
Dacă runda trecută, la derby-ul cu Rapid, au fost prezenți 40.563 spectatori în tribunele Arenei Națională, astăzi lumea nu s-a înghesuit la stadion. Aproximativ 9.000 de spectatori sunt prezenți la duelul cu FCU Craiova.
FCSB - FCU Craiova, echipele de start
FCSB: Târnovanu - V. Crețu, Ngezana, Lixandru, Radunovic - Djokovic, Ad. Șut, Olaru - Al. Băluță, Radaslavescu, Fl. Coman
Rezerve: A. Vlad - Dawa, Haruț, Miculescu, Gogescu, M. Toma, Ov. Popescu, Cr. Ganea, D. Rotariu
Antrenor: Elias Charalambous
FCU Craiova: Gurău - R. Negru, Compagnucci, Lacroix, Mascarenhas - Dr. Albu, Van Durmen - Sidibe, A. Chițu, Bahassa - V. Blănuță
Rezerve: R. Popa - D. Henriques, V. Pop, V. Achim, Baeten, Blidar, Asamoah, M. Ilie, Ibrahim
Antrenor: Giovanni Costantino
- Așa cum GSP.ro a anunțat astăzi, Eduard Radaslavescu a fost ales la FCSB pentru respectarea regulii U21, în absența suspendaților Alexandru Pantea și Octavian Popescu.
Stadion: Arena Națională
Arbitru: Adrian Cojocaru (Galaţi) / Asistenți: Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe) și Marius Badea (Râmnicu Vâlcea)
Arbitru VAR: Iulian Călin (Ştefăneşti) / Arbitru AVAR: Romică Bîrdeş (Piteşti)
VIDEO. Adrian Mititelu, înainte de FCSB - FCU Craiova
UPDATE 20:40 / Peluza Nord a celor de la FCSB protestează
Suporterii din Peluza Nord a celor de la FCSB protestează, nemulțumiți de forma echipei.
UPDATE 20:20 / Adrian Mititelu, prezent pe Arena Națională
Adrian Mititelu, finanțatorul lui FCU Craiova, a ajuns la Arena Națională și a stat de vorbă câteva minute cu Mihai Costea, fost atacant la ambele combatante de astăzi.
{{text}}