Atacantul ieșenilor, Shayon Harrison, 26 de ani, mărturisea deunăzi într-un interviu acordat GSP.ro că vrea să dea gol granzilor, nominalizând CFR Cluj, FCSB și Farul. În această seară, tocmai a deschis scorul în Poli Iași - CFR Cluj.
În minutul 11 al meciului Poli Iași - CFR Cluj, atacantul englez al moldovenilor, Shayon Harrison, a deschis scorul. O reluare simplă, după pasa lui Rareș Ispas. Apărarea ardelenilor a fost făcută șah-mat de către vârful londonez, crescut la juniorii lui Tottenham Hotspur. Ulterior, în startul părții secunde, a mai punctat o dată, în minutul 62, după o altă pasă a lui Ispas, a egalat la 3!
Și-a făcut pofta! Shayon Harrison a înscris cu CFR Cluj
Imediat după ce a marcat în premieră în Liga 1, în meciul cu Oțelul Galați (1-1), în runda precedentă, Shayon a oferit un interviu pentru GSP.ro în care își dezvăluia intențiile:
„Mă bucur că am marcat și am ajutat un pic echipa, dar rămâne supărarea că nu am învins! Eu mi-aș dori să marchez în fiecare meci, dar e clar că un gol cu granzii campionatului, FCSB, CFR Cluj sau Farul, ar avea un alt impact, mai mare”, a explicat Harrison.
A început să dea din nou goluri, ca în liga a doua
Fotbalistul a fost o piesă importantă pentru ieșeni în sezonul în care Poli a promovat din liga secundă în prima, doar că a apărut un scurtcircuit în vară și părțile au fost aproape de un divorț. În cele din urmă, situația s-a lămurit, iar Harrison a primit șanse de a se afirma din partea lui Leo Grozavu,
A început să joace din ce în ce mai mult și este la a doua reușită la rând în Liga 1. După golul ce-a adus un punct la Galați, Shayon a punctat din nou, a deschis scorul cu CFR Cluj.
12goluri și 3 assist-uri a adunat Harrison în tricoul ieșenilor în total, de când a venit, în 31 de meciuri, 9 goluri în Liga 2
26de goluri a marcat Shayon pentru Tottenham Under 21 în 50 de meciuri, plus alte 6 assist-uri
Aș spune că marcând împotriva acestor echipe mari din România m-ar face să mă simt și mai bine. Dar vreau să dau gol meci de meci, asta e meseria mea. Pot face multe lucruri bune pentru fotbal și echipă.
Shayon Harrison, atacant Poli Iași
{{text}}