Sorin Cârțu s-a născut pe 12 noiembrie 1955 la Orodel. Fostul mare fotbalist a împlinit azi 68 de ani. Invitat în trecut la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” acesta a vorbit deschis despre școală și începuturile sale în cariera de fotbalist.
Cârțu a făcut junioratul la CSS Craiova, iar în 1973 câștiga campionatul de tineret al României, iar doi ani mai târziu devenea golgheter al diviziei B cu Electroputere.
Pe 22 august 1976, debutează cu gol la Universitatea în victoria cu 5-1 contra Progresului. CV-ul său unul remarcabil: trei cupe și două titluri de campion ca jucător, căruia îi va adăuga în 1991 eventul din postura de antrenor.
- Domnule Cârțu, multă lume nu știe, dar ați început cu voleiul.
- Am făcut șase-șapte luni. Atunci am spart o minge, în timpul unui antrenament. Era iarnă, terenurile erau înghețate și ne-a scos pe stradă. Era circulație mică atunci. Țin minte că eram la stadionul Tineretului și ne jucam cu mingea. Pe acolo trecea autobuzul de la gară spre parc. Toată lumea și-a luat mingea în mână, eu, care eram mai stăpân pe execuțiile tehnice, m-am mai jucat cu ea. Când am vrut să o arunc pe trotuar, a sărit sub autobuz și-a spart-o.
- Și ce s-a întâmplat?
- Pe vremea aia mingile erau puține, eram prin '67-'68. S-a supărat antrenorul pe mine, mi-a dat și-o scatoalcă, chiar dacă mă simpatiza și eram important în grupul lui. Pe mine nu mă lovise niciodată până atunci. M-am supărat și am plecat. Așa am ajuns la Școala Sportivă. Eu aveam calitate de fotbal. Driblam pe toată lumea când erau pauzele de la volei. M-au primit imediat la fotbal. Am stat acolo până în ultimul an de juniorat, apoi am fost transferat la Universitatea Craiova, la tineret. În '73-'74 am ieșit campion cu echipa de tineret. Erau în echipă Pițurcă, Gabi Boldici cu frate-su.
- Părinții...
- Nici n-au știut! Nu e ca acum, să ducem copilul la selecție. Ei nu știau că mă duc la volei sau la fotbal. Tata era înnebunit după fotbal. Era cu Știința Craiova, nici nu voiau să audă de Steaua/CCA, Rapid sau Dinamo.
- Voiau mai degrabă să vă axați pe școală?
- Am intrat la liceu cu 8,90, eram al 19-lea. Am fost un tip bunicel la carte, nu eram extraordinar, dar bun. Pentru că eram într-o perioadă în care trebuia s-o las mai ușor cu cartea, tata a venit să-l întrebe pe antrenor de mine. Și antrenorul i-a spus că o să ajung fotbalist. Atunci, tata, iubitor de fotbal, a mai lăsat din hățurile cărții. Când m-am dus la liceu, am început s-o mai zbârcesc, fotbalul a trecut pe primul plan.
- Și ați început cu tineretul.
- La 17 ani, apoi am fost împrumutat doi ani de zile la Electroputere, în Divizia B. Aici a fost călirea mea, mi-am făcut ucenicia. În primul an de Divizia B am dat cele mai multe goluri.
- Când ați ajuns la echipa mare a Craiovei ați mai prins vedetele?
- Oblemenco și cu Deselnicu. Balaci era prietenul meu, copilăriserăm împreună. Ștefănescu, dar nu era cu impactul pe care l-a avut după. El a devenit superimportant când a devenit fundaș central. Era și Negrilă cu doi trei ani vechime.
- Ați făcut și dumneavoastră prostii ca fotbalist?
- Nea Nelu Oblemenco m-a susținut mult și când am făcut prostii. Mi-am mai dat pantalonii jos și am arătat la lume... Întorcându-mă cu spatele... În perioada aia, Balaci dacă se întorcea să-mi dea pasă, deja tot stadionul fluiera. Când ajungea mingea la mine fluierau toți... A fost rău de tot o perioadă.
- Și ce-ați făcut?
- M-am dus în fața oglinzii pentru că eram și eu marcat, mi-am dat două palme: „Băi, ești fraier!”. Până la urmă nu m-a mai interesat că mă fluierau, am dat goluri... Ce să te mai fluiere când dădeai goluri? Până la urmă ne-am împăcat.
{{text}}