Farul și Hermannstadt au remizat, scor 1-1, în runda cu numărul 16 din Superligă. Mihai Stoica crede că „centralul” Horațiu Feșnic n-a avut cea mai inspirată prestație.
În minutul 44 al meciului de la Ovidiu, la scorul de 1-0 pentru Farul, o fază controversată a avut loc în preajma careului oaspeților. Mihai Popescu s-a dus cu talpa pe piciorul lui Bejan, dar a văzut doar cartonașul galben din partea lui Horațiu Feșnic. Nici din camera VAR nu s-a intervenit.
Mihai Stoica, după Farul - Hermannstadt 1-1: „Roșu indiscutabil!”
Mihai Stoica a comentat ironic momentul: „E roșu indiscutabil, îi face piciorul pârghie și poate să i-l rupă. Se aruncă și se ține de picior după. Îl doare talpa... cum să nu dai roșu?! Când te duci cu talpa, din start îți asumi eliminarea”.
Aflat în studioul Digi Sport, fostul atacant Ionel Dănciulescu a opinat că „Din ce s-a văzut pe reluări, e roșu”. Alt ex-fotbalist, Ilie Dumitrescu, nu a fost de acord: „Eu zic că e de galben. Cred că dacă ar fi avut mai multă intensitate, ar fi fost de roșu”.
Mihai Stoica a comentat și faza petrecută după fluierul final, când Feșnic i-a arătat direct cartonașul roșu lui Gică Hagi: „Știi care e problema? Revenim la discuția veche. Contează doar raportul arbitrului. Poate să scrie orice acolo. Nu e VAR, proba video nu e luată în calcul. Se pare că pe unii nu poți să îi întrebi nici despre faze”.
{{text}}