Înaintea duelului Kosovo - Israel de duminică seara, programat la Priștina, Edi Iordănescu și, mai vocal, Răzvan Burleanu le-au reproșat kosovarilor neconvocarea vedetelor Rrahmani (Napoli) și Zhegrova (Lille). Cum ambii au evoluat împotriva României, președintele FRF nu s-a sfiit să tragă concluzia că „în acest context putem spune că meciul dintre Kosovo și Israel nu va fi la fel de echitabil precum meciul nostru cu Kosovo”.
Dincolo de faptul, incontestabil, că fiecăruia îi e mai aproape propria cămașă, întâia impresie e că Burleanu are dreptate. În ideea că, fără Rrahmani și Zhegrova, Kosovo devine o formație mai abordabilă. Mai slabă.
În realitate însă, Iordănescu jr. și Burleanu s-au supărat degeaba! Ei uită că 12 noiembrie nu-i dată în calendarul FIFA, ceea ce înseamnă că nu funcționează regula conform căreia cluburile sunt datoare să cedeze jucători pentru acțiunile echipelor naționale. Se aude că, special pentru partida de la Priștina, FIFA ar fi recomandat cluburilor să manifeste înțelegere. Să facă o excepție. Numai că una e să recomanzi și alta să obligi, nu-i așa?
Întrucât Napoli și Lille au meciuri de campionat chiar azi, prima cu Empoli, cealaltă cu Toulouse, refuzul lor de a-i lăsa liberi pe kosovarii amintiți se justifică inclusiv prin aceea că atât campioana en titre a Italiei, cât și cea din 2021 a Franței sunt angajate în lupta pentru cupele europene.
Mai trebuie ținut cont și de argumentul că, situată pe locul 4 în grupa 1 de calificare la Euro 2024, reprezentativa statului Kosovo mai deține numai șanse teoretice să ajungă la turneul final de la anul. Adevărul e că ea a pierdut trenul de Germania, încurajările lui Burleanu fiind strict formale.
Acesta trage spuza pe turta lui și când pretinde, insistând asupra absențelor lui Rrahmani și Zhegrova, că "Sigur noi plecăm cu un dezavantaj". Ceea ce să zicem că e de discutat.
Pe de altă parte însă, intenționat sau nu, el știe, președintele FRF ignoră detaliul că sfârșitul cursei de calificare a defavorizat evident echipa Israelului. Silită să dispute, consecință a războiului declanșat de teroriști în "Țara Sfântă", 4 meciuri oficiale în decurs de numai 9 zile! Ba și acelea, toate, peste hotare și fără suporteri! De notat și că fotbaliștii lui Alon Hazan s-au reunit abia la antrenamentul oficial de sâmbătă seara.
Când, rezumând, e clar că tu stai pe plus, nu pe minus, nu-i fair să reclami că ți s-a făcut o nedreptate. Să inventezi că ești victimă când chiar nu ești. Dă prost la imagine.
{{text}}