Valentin Mihăilă (23 ani) este așteptat să se alăture lotului României la Mogoșoaia, chiar dacă nu a prins lotul în ultimele două partide de campionat la Parma. Mihăilă e convocat pentru partidele cu Israel (18 noiembrie) și cu Elveția (21 noiembrie).
Atacantul român a acuzat o probleme din cauza unei răceli ușoare care a declanșat o amigdalită acută, pierzîndu-și locul în echipă pentru meciul de sâmbătă, cu Lecce.
Antrenorul Fabio Pecchia anunța înaintea acelui joc că "Valentin a avut o noapte dificilă, cu amigdalită acută. Ar fi fost o ocazie bună pentru el, venea după excelenta partidă cu Lecce din Cupă, câștigată cu 4-2, și ar fi putut continua mai sus. Mă enervează această absență, pentru că nu era o problemă fizică".
Sunt șanse mari ca Valentin Mihăilă să fie bun de joc
Jucătorul se simte mai bine, iar staff-ul medical de la națională speră că el va putea fi refăcut complet până la partida cu Israel, care se va disputa în Ungaria.
El a primit două zile în plus pentru a termina tratamentul, iar de marți se va alătura lotului, la Mogoșoaia.
3 goluri în 6 partidea marcat Valentin Mihăilă în această campanie de calificare la Euro 2024, două în remiza din Elveția și unul în victoria cu 2-0 cu Kosovo, la București
Anterior ultimei runde din Serie B, Mihăilă nu fusese în lot din cauza unei contuzii la genunchi, dar săptămâna trecută s-a pregătit normal cu echipa, după spusele lui Fabio Pecchia
{{text}}