Artă în mișcare

Chelsea-City, pledoarie pentru frumusețea fotbalului. Spectacolul pur atunci când jocul se eliberează de canoane tactice și dă libertate creativității oamenilor.

Chelsea-Manchester City 4-4 ar trebui să ruleze în cinematografe cu eticheta multiplă dramă, thriller, acțiune, mister, dragoste. Nu horror, nu comedie, amatorilor de așa ceva le e suficientă o incursiune în "Superliga" românească. 

Meciul de pe Stamford Bridge a fost nu doar frumos, a fost o punte între simplitatea și puritatea fotbalului de odinioară și dimensiunea algoritmică a marelui fotbal al prezentului și al viitorului. 

A fost demonstrația că uneori, foarte rar, fotbalul se poate elibera de tirania disciplinei defensive, de sclavia imperiului rigorii tactice.

Provocare pentru Pep

Intriga filmului de la Londra a fost că Chelsea a împiedicat-o pe City să fie ea însăși. A forțat-o și a împins-o să renunțe la a-și supune adversarul prin obsedanta ei plasă de pase, guvernată de păianjenul șef Guardiola. 

Chelsea a îndemnat-o cavalerește pe City să iasă la joc. Să riște, să nu mai conteze doar pe posesia care te scoate din minți și din ghete și te aruncă în brațele depresiei. 

Stilul avântat al echipei lui Mauricio Pochettino, curajul lui Sterling, prospețimea lui Palmer și Gallagher, tupeul lui Jackson, tinerețea aproape suspectă a lui Thago Silva s-au pus de-a curmezișul căpcăunului Haaland, micuțului vrăjitor Bernardo Silva, puternicului Rodri ori noii febleți a lui Pep, pokemonul Jeremy Doku.

Creatorul de spectacol

Câteva vorbe despre cel care cred că s-a aflat la originea acestei frumuseți. Și a reintegrării lui Chelsea în grupul intangibililor din Premier League. Mauricio Pochettino. Antrenor argentinian, 51 de ani, 20 de selecții pentru naționala "pumelor", finalist al Champions League cu Tottenham din postura de manager în 2019. 

O experiență ratată cu PSG. Dar cine nu ratează cu PSG? După despărțirea de Roman Abramovich, Chelsea a trecut prin turbulențe și un val de cheltuieli megalomanice, the american way, care s-au regăsit doar în actele contabile, nu și în performanțe.

Doar o jumătate de an

Pochettino a venit la echipă în luna mai a anului în curs moștenind un lot valoros, dar pe care s-a cheltuit dublu sau triplu decât valorează. În decurs de mai puțin de jumătate de an, argentinianul a reușit să creeze un stil, să refacă moralul și să dea strălucire unor jucători de care printre altele City se debarasase fără regrete. Vezi cazurile Raheem Sterling și Cole Palmer. 

Victoria cu Tottenham (condusă de un alt antrenor-revelație, Ange Postecoglu) și egalul cu City nu rezolvă problemele de clasament ale lui Chelsea (locul 10), dar arată că în dinamică s-a schimbat ceva.

Detaliul tulburător

Revenind la meci, mai exact la statistica acestuia. Este ceva care sare în ochi. Numărul de ofsaiduri. 1 în contul lui Chelsea, zero City. Unul singur ofsaid într-o partidă în care s-a jucat de la o poartă la alta aproape 100 de minute și pe parcursul căreia City a pasat de 514 ori, iar Chelsea de 430. 

Asta înseamnă calitate și câteodată, când guru Pep este împiedicat să ne integreze în universul posesiei nesfârșite, spectacol demn de Royal Albert Hall.