Sporturi   •   Tenis   •   ATP FINALS

Jannik Sinner are cei mai colorați fani » Carota Boys și-au întâlnit favoritul la Torino

+8 Foto
Jannik Sinner și Carota Boys Foto X Carota Boys

Articol de Luminița Paul   —  luni, 13 noiembrie 2023

Italianul Jannik Sinner, numărul 4 mondial, a făcut cunoștință la ATP Finals cu susținătorii săi autodenumiți Carota Boys, un grup de fani care poartă costume portocalii, urmărindu-l la turneele importante

Totul a început mai degrabă ca o glumă, dar a devenit în câteva luni o poveste amuzantă și interesantă a tenisului masculin. Șase fani ai lui Jannik Sinner, actualul număr 4 ATP, au devenit personajele cel mai ușor de identificat în tribună la meciurile sale.

Poartă costume portocalii, de morcovi, și se numesc Carota Boys. Ei și-a făcut prima dată apariția anul acesta la Roma, la turneul Masters 1000, stârnind imediat interes în jurul lor.

Atât de mult încât unul dintre sponsorii lui Sinner i-a trimis să-l aplaude și încurajeze la cele trei turnee de Mare Șlem rămase de disputat, Roland Garros, Wimbledon și US Open.


„Este mult peste ce ne-am fi imaginat vreodată”, a declarat Enrico Ponsi, unul dintre „morcovi”, citat de The Hindu Times. Cei șase, care sunt prieteni din copilărie, au avut în cele din urmă bucuria de a-l întâlni pe Sinner la Torino, înainte de startul ATP Finals.

Jannik Sinner: „Le știu numele, dar încă îi confund”

Aproape că sunt mai celebri decât mine”, a declarat Jannik amuzat în conferința de presă premergătoare competiției. „Le știu numele, dar încă îi confund, mai ales când sunt îmbrăcați cu aceste costume arătoase de morcovi”, a adăugat el.


„E grozav să ai niște fani atât de dedicați. Acum e chiar un club, care se mărește. Mă bucur pentru ei, e ceva inedit”, a mai spus italianul.

De unde a pornit însă ideea? În parte are legătură cu părul roșcat al lui Sinner, restul vine de la un moment din 2019, la turneul de la Viena, când numărul 4 mondial a fost văzut mâncând morcovi în pauzele dintre game-uri în loc de mai obișnuitele banane.

Cei șase au puțin peste 20 de ani, apropiați de vârsta favoritului, 22, și se numesc Enrico Ponsi, Gianluca Bertorello, Alessandro Dedominici, Lorenzo Ferrato, Francesco Gaboardi și Alberto Mondino.

Noi apreciem modestia și simplitatea lui Jannik. Se comportă bine pe teren, niciodată nu spune ceva deplasat. Este un tip foarte respectuos – Enrico Ponsi, membru Carota Boys

Ponsi și Dedominici lucrează în agricultură, Bertorello e brutar, iar ceilalți sunt funcționari.

4 tiluri ATPa cucerit Jannik Sinner în 2023: Montpellier, Toronto, Beijing, Viena

„Ne-am cumpărat costumele de pe Internet”, a povestit Ponsi. Sunt prezenți pe rețelele sociale, având din august până acum 2.146 de urmăritori pe platforma X. Și sunt în creștere.

Jannik Sinner a câștigat primul meci la ATP Finals, 6-4, 6-4 cu Stefanos Tsitsipas, și îl va întâlni marți pe Novak Djokovic în cel mai așteptat meci al Grupei Verzi, de la ora 22:00 (în direct pe Eurosport 2).

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.