Liga 1

Îngrijorare la FCSB în cazul Vlad Chiricheș: „E ceva șocant. Nu e bine”

Articol de Sergiu Alexandru  —  marţi, 14 noiembrie 2023

Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a vorbit despre situația complicată a fundașului central Vlad Chiricheș (33 de ani).

Stoperul transferat în această vară s-a accident pe 28 august, în UTA - FCSB 2-1, și încă nu este apt de joc. Internaționalul a suferit o ruptură musculară, iar staff-ul roș-albaștrilor era încrezător că acum se pot baza pe el.

Mihai Stoica, detalii despre situația lui Vlad Chiricheș

„Săptămâna viitoare iese pe teren. Cam în 3-4 săptămâni revine, după pauza internaţională, la începutul lui noiembrie”, spunea MM Stoica pe 29 septembrie. După o lună, înainte de FCSB - Rapid, pe 30 octombrie, Becali anunța că fundașul va fi titular: „Chiricheș intră acum. A făcut testele alea de mușchi, putere, de forță. A spart aparatele”.

Doar că situația lui e una complicată, iar acum MM Stoica spune că nu știe când va fi din nou apt de joc.

„Să vedem acum... El a luat testul atunci, dar acum, când încearcă ceva exploziv simte ceva. Nu e bine. Rămâne de văzut. Dacă îl doare, înseamnă că nu e vindecat. Știm că nu e gata. Se vede că sunt ceva probleme, dar nu poate face RMN-uri întruna.

Dar pentru mine e șocant. Să fii un exemplu... Tot ce face, face corect. Nu am mai întâlnit un fotbalist care să trăiască așa, ca la carte. Dar uite...”, a spus Mihai Stoica în emisiunea „Sport Report”, de la OrangeSport.

VIDEO Dumitru Dragomir, impresii după FCSB - FCU Craiova: „Nu mi-a plăcut nimic!”

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.