Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Dinamo testează doi jucători de la locul 7 din Liga 3 » Unul dintre ei era considerat mai talentat decât Octavian Popescu

Ștefan Ghiță

Articol de Eduard Apostol   —  marți, 14 noiembrie 2023

Dinamo va testa în cantonamentul de iarnă doi tineri cu potențial, mijlocașul Ștefan Ghiță (22 de ani) și stoperul Laurențiu Hagiu (20 de ani), recomandați pentru prestațiile în al treilea eșalon, la Câmpulung Muscel, echipa fostului sponsor al „câinilor”, omul de afaceri, Claudiu Ciolan, care a împrumutat autocarul grupării.

Dinamo este la pământ, din punct de vedere sportiv, a rămas pironită pe penultimul loc în clasament, în primul sezon de la revenirea în Liga 1. 

O serie de 10 etape fără victorie, trei remize și șapte eșecuri, au zdruncinat ”haita” din temelii. Suporterii nu mai au răbdare, Ovidiu Burcă nu mai are răbdare, a spus-o public după înfrângerea din Bănie, 0-1 cu CS Universitatea Craiova.

Dinamo începe săptămâna prin trei zile de repaus


Roș-albii au liber până miercuri după-amiază, trei zile de repaus, că de relaxare n-ar trebui să fie vorba, când echipa nu a mai câștigat de la jumătatea lunii august, în campionat. Apoi, formația se va reuni la Săftica pentru a relua antrenamentele în vederea Derby-ului de România de duminică, 26 noiembrie, meci ce se va disputa cu FCSB pe Arena Națională, de la ora 20:30.

În paralel cu pregătirile pentru finalul lui 2023, în care încearcă să mai salveze ce se poate, dinamoviștii se gândesc și la strategia de mercato pentru la iarnă. Mai ales că Andrei Nicolescu, administratorul special al ”câinilor”, a transmis că Dinamo va efectua câte transferuri vor fi nevoie pentru a redresa echipa.

Dinamo testează doi jucători din Liga 3

Pentru început, doi jucători de liga a treia vor sosi în probe la dinamoviști. Este vorba despre Ștefan Ghiță (22 de ani) și Laurențiu Hagiu, 20 de ani, ambii de la ARO Câmpulung Muscel, locul 7 în Seria C4!


Conform informatiademuscel.ro, cei doi jucători vor participa la stagiul de pregătire invernal al ”câinilor”, urmând ca staff-ul tehnic să dea verdictul în privința lor.

Ghiță este căpitanul echipei argeșene, un fotbalist recomandat de niște execuții spectaculoase, care, la un moment dat, era considerat mai talentat decât Octavian Popescu, fotbalistul celor de la FCSB. Cei doi chiar au fost coechipieri la juniori, sunt buni amici, jucătorul roș-albaștrilor urmărindu-l pe Ghiță la câteva meciuri la Câmpulung.

Laurențiu Hagiu este un fundaș central care a mai trecut pe la FC Voluntari și Oțelul Galați. A fost component al naționalei României U18.

Laurențiu Hagiu

Jucătorii vin de la echipa omului ce a împrumutat autocarul „câinilor”

În acest an, formația musceleană a bifat două amicale cu Dinamo, 0-3 pe propriul teren, 2-10 în vară la Snagov. Formația din eșalonul al treilea este patronată de Claudiu Ciolan, fost sponsor la Dinamo. 

Omul de afaceri este care a cumpărat autocarul echipei de la Ionuț Negoiță și l-a cedat formației dinamoviste sub formă de împrumut.

Roș-albii folosesc în prezent autocarul înmatriculat pe județul Argeș. În vară, oficialii clubului au transmis că au studiat ideea achiziționării unui autocar, doar că altele sunt prioritățile grupării, una aflată în insolvență.

1,3milioane de euro este cuantumul datoriilor ce ar mai trebui plătite de către Dinamo pentru a parcurge procesul de insolvență, a doua oară în istorie

VIDEO Ce a spus Ovidiu Burcă după Universitatea Craiova - Dinamo

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.