Fotbal   •   Liga 1   •   CSU CRAIOVA

Mihai Rotaru, atac virulent la rivalii de la FCU Craiova: „Nu mai tăcem! Ilie Balaci a «jucat» pe fals în acea poză”

Mihai Rotaru

Articol de David Marinescu   —  marţi, 14 noiembrie 2023

Mihai Rotaru, patronul celor de la CS Universitatea Craiova, a atacat în termeni duri rivala locală FCU Craiova, după ce echipa antrenată de Adrian Mititelu a postat pe pagina de Facebook a clubului o fotografie controversată în care apare Ilie Balaci, fostul mare jucător al Universității Craiova. 

Înaintea meciului cu FCSB, scor 2-1 pentru roș-albaștri, FCU Craiova a postat în mediul online o fotografie în care erau ilustrați doi foști mari jucători, ambii decedați: Ilie Balaci și Daniel Prodan. 

Gestul l-a scandalizat și pe Mihai Rotaru, patronul rivalei locale CS Universitatea Craiova. Finanțatorul echipei a spus că echipa lui Adrian Mititelu s-a folosit de imaginea lui Ilie Balaci în condițiile în care fostul mare jucător s-a poziționat mereu în tabăra formației pe care o conduce. 

Mihai Rotaru, patronul de la CSU Craiova, reacție dură după ce FCU Craiova s-a folosit de imaginea lui Ilie Balaci: „Nu a fost nici măcar la un meci de la cealaltă echipă din oraş”


„Lorena (n.r. - Balaci, fiica lui Ilie Balaci) s-a supărat foarte foarte tare. Întotdeauna am evitat să marchetez tragediile. Aici lucrurile sunt foarte clare. Ilie Balaci a ţinut cu Universitatea Craiova.

Ilie Balaci nu a fost nici măcar la un meci de la cealaltă echipă din oraş. La un meci nu a fost. Ilie Balaci a fost în deplasări la Călăraşi, Voluntari, Farul, a mers în deplasări cu Universitatea Craiova.

Şi asta după momentul în care s-a înfiinţat cealaltă echipă, în 2017. Ei au profitat de faptul că am tăcut. Dar aceea este o minciună. 

În primă fază, în momentul în care a fost schisma, în 2013, Ilie Balaci a spus că va lăsa publicul să decidă cine va fi Universitatea Craiova


În momentul în care cealaltă echipă a intrat în faliment, pentru Ilie Balaci nu a existat decât o singură Universitatea Craiova.

El a considerat că echipa care a fost considerată continuatoarea a murit. Un singur meci a lipsit acasă, pe „Oblemenco”. 

Mă suna când era la Călăraşi şi eu eram în străinătate: «Mihai, nu mai veni! Când stai departe, suntem norocoşi»”, a declarat Mihai Rotaru, potrivit Fanatik

Mihai Rotaru: „Ilie Balaci şi-a luat nepotul şi l-a adus la Universitatea Craiova pe stadion, nu în liga a patra sau a treia”

„Ilie Balaci şi-a luat nepotul şi l-a adus la Universitatea Craiova pe stadion. Nu l-a dus nici în Liga a IV-a, nici în Liga a III-a, la echipa înfiinţată în 2017. Ei au profitat de faptul că nu am vorbit.

Dar noi acum vorbim. Ceea ce spun ei că Ilie Balaci a fost alături de echipa lor este o minciună. Pentru Ilie Balaci, echipa din 2013 a murit la faliment şi a fost închisă. Din acel moment, el a fost doar cu Universitatea Craiova.

Nu am vrut să marchetăm moartea lui nea Ilie. Nu am vrut să îl aducem într-o dispută din lupta pentru identitate. Am considerat că nu este etic, nu e moral. Dar astăzi nu mai tăcem.

Pentru Ilie Balaci, din momentul în care cealaltă societate a intrat în faliment (n.r. - FC Universitatea Craiova), Universitatea Craiova a fost una singură. A mai spus întotdeauna un lucru când ceilalţi se apropiau să vină de Liga 1, că publicul va decide. Şi publicul a decis.

Lorena a fost foarte supărată. L-au marchetat pe nea Ilie pe fals. Nea Ilie a jucat pe fals în acea poză”, a mai afirmat Mihai Rotaru, conform sursei citate anterior. 

VIDEO. CSU Craiova - Dinamo » Alex Mitriță: „A fost o victorie meritată. Aveam nevoie de aceste trei puncte”

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.