Liga 1

Legenda lui Dinamo îi ia apărarea lui Ovidiu Burcă: „E un antrenor foarte bun, e documentat. Ce poate face cu jucătorii ăștia?”

Fostul atacant al lui Dinamo, Ionel Augustin (68 de ani), sare în apărarea lui Ovidiu Burcă (43 de ani), antrenorul trupei din „Ștefan cel Mare”.

Articol de Vlad Roșu  —  marţi, 14 noiembrie 2023

Fostul atacant al lui Dinamo, Ionel Augustin (68 de ani), sare în apărarea lui Ovidiu Burcă (43 de ani), antrenorul trupei din „Ștefan cel Mare”. 

Duminică după-amiază, Dinamo a pierdut în Bănie contra Universității Craiova, scor 0-1, în runda cu numărul 16 din Superliga. „Câinii roșii” au ajuns la 9 meciuri fără victorie în campionat și sunt penultimii în clasament, cu numai 10 puncte adunate. 

Chiar dacă mai mulți fani cer plecarea lui Ovidiu Burcă și a celor doi acționari din Red&White, Andrei Nicolescu și Eugen Voicu, fostul atacant al formației bucureștene, Ionel Augustin, crede că tehnicianul a obținut maxim având în vedere lotul pe care îl are la dispoziție. 

Legenda dinamovistă e de părere că Ovidiu Burcă nu ar trebui dat afară de pe banca echipei, dar precizează că bucureștenii au nevoie de întăriri serioase în iarnă, pentru a reuși să evite retrogradarea. 

Ionel Augustin, fostul atacant al lui Dinamo, îi ia apărarea lui Ovidiu Burcă: „Ce poate face cu jucătorii ăștia? Sunt slabi”

„Burcă este un antrenor foarte bun, este documentat, știe să gestioneze un grup. Situația echipei nu are legătură cu metodele de antrenament, pur și simplu jucătorii sunt slabi.

Burcă a demonstrat în liga a doua că știe să antreneze și să promoveze chiar și în ciuda unui start slab. Dar atunci a făcut ordine, a dat afară jucătorii care nu-și făceau treaba și a capacitat echipa.

Nu ar trebui să plece. Cine să vină acum? Ce poate face cu jucătorii ăștia? Trebuie să aștepte pauza de iarnă. Poate va reuși salvarea asta după pauză.

Să nu uităm că Dinamo când a retrogradat avea 12 puncte la momentul ăsta. 

Acum sunt 10, cum vor reuși? Șansele sunt mici”, a declarat Ionel Augustin, conform iamsport.ro. 

VIDEO. Ovidiu Burcă a susținut conferința de presă de la finalul meciului CSU Craiova - Dinamo

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.