Liga 1

Cum arată acum stadionul „Francisc Neuman” » De ce suprafața de joc a devenit roz complet

Așazarată acum stadionul „Francisc Neuman”

Articol de Bogdan Cioara (Arad)  —  marţi, 14 noiembrie 2023

Lucrările de înlocuire a suprafeței de joc de pe arena „Francisc Neuman” din Arad sunt în toi. UTA speră să poată bifa un meci acasă până la finalul anului.

După înlăturarea gazonului vechi și efectuarea drenajului, constructorii se pregătesc acum pentru instalarea noii suprafețe. Iar arădenii speră să revină pe arena cât mai curând, după ce au fost nevoiți să joace la Sibiu și Oradea.

FOTO. Cum arată acum stadionul „Francisc Neuman”

Până acum, vremea a ținut cu constructorul. Lucrările au avansat conform programului.

Înainte de montarea gazonului, au fost instalate cablurile de curent care fac parte din istalația de degivrare. Acum, terenul este dominat de culoarea roz, de la culoarea cablurilor.

Urmează verificarea lor și acoperirea cu nisip și cu un strat de zeolit, un substrat care conține minerale vitale pentru gazonul ce urmează să fie adus din Italia.

„Le vom verifica funcționalitatea, două câte două, pentru că nu dorim să trecem la următoarea etapă până când degivrarea nu va funcționa 100%. Vor urma teste la sistemul de irigație, refăcut și el complet. Apoi suprafața pe care va fi montat gazonul va fi testată cu laser, pentru că nu vrem ca terenul să fie în valuri”, a spus Stelian Dia, de la Sports Fields, care se ocupă de montarea gazonului.

Cel mai probabil, UTA va reveni pe „Francisc Neuman” în ianuarie. Dar se fac eforturi pentru ca cel puțin unul dintre meciurile cu Farul (16 decembrie ) și Universitatea Craiova (20 decembrie) să se joace la Arad.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.