International   •   Campionate   •   ANGLIA

Fostul fotbalist al lui Liverpool, aproape de colaps: „Luam echivalentul a 6 doze de heroină zilnic”

Chris Kirkland, Cristiano Ronaldo și Wayne Rooney Foto: Imago

Articol de Alexandru Stanciu   —  marţi, 14 noiembrie 2023

Chris Kirkland (42 de ani), fostul portar al lui Liverpool din perioada 2001-2006, a dezvăluit recent problemele grave prin care a trecut din cauza dependenței de pastile, lucru care a fost aproape să-i pună capăt zilelor.

Chris Kirkland a evoluat de-a lungul carierei pentru Coventry, Liverpool, West Brom, Wigan, Leicester, Doncaster, Sheffield Wednesday, Preston și Bury. Kirkland are și o selecție în naționala Angliei și a fost antrenorul de portari al echipei feminine a lui Liverpool în 2018.

Chris Kirkland: „Luam echivalentul a 6 doze de heroină zilnic, aproape că m-a omorât”

Chris Kirkland / Foto: Imago

Chris Kirkland a vorbit pentru The Athletic despre problemele cu dependența de Tramadol, substanță interzisă de WADA începând cu 2024: „Când am ajuns în centrul de reabilitare am aflat că luam echivalentul a 6 doze de heroină zilnic. Este un drog malefic, aproape că m-a omorât.

La început îți dă o stare bună, te face fericit dacă ești anxios. Îl foloseam pentru durere, dar în special pentru anxietate. Te distruge complet din punct de vedere psihic. După trei luni mi-am dat seama că sunt în pericol, că depind de această substanță. În final devii tolerant, nu mai are niciun efect, doar corpul mai are nevoie de ea, pentru că ești dependent”.

Tramadolul este un analgezic din clasa opioidelor cu acțiune centrală utilizat pentru tratarea durerilor de intensitate moderată, severă, acute și cronice

  • Tramadol este un analgezic utilizat pentru ameliorarea durerilor acute și cronice de intensitate moderată și severe, de etiologii diverse, cum sunt durerile după leziuni, nevralgii severe, durerea din cancer și atac de cord, durerea după intervenții diagnostice și terapeutice.

Chris Kirkland: „Am avut halucinații, n-am dormit 5 sau 6 zile”

Chris Kirkland a povestit perioada de sevraj după ce a luat ultima pastilă: „Nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut în cele 7 sau 8 zile. Am avut halucinații, transpiram constant, simțeam doar frig, aveam stări de vomă, dureri și crampe în tot corpul. N-am dormit 5 sau 6 zile. Soția mea, Leeona, dormea în camera de lângă pentru că mă tot răsuceam în pat și venea des să mă verifice dacă respir cum trebuie”.

Kirkland a dezvăluit că ajunsese să ia 2.500 de miligrame de Tramadol zilnic, după ce suferea de dureri constante la spate în timpul celui de-al doilea sezon al său la Sheffield Wednesday, în 2013.

 Fostul portar a mărturisit că a fost foarte aproape de a se sinucide în 2016 când se afla în Portugalia pentru cantonamentul dinaintea sezonului alături de echipa sa de atunci, Bury. Kirkland susține că se afla pe acoperișul clădirii unde era cazat, dar s-a răzgândit în privința deciziei după ce s-a gândit la soția și fiica lui.

Vezi și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.