Ciudat pentru o țară cu susu'-n jos, fotbalul englezesc merge bine. Și mai ciudat, fotbalul englezesc merge cel mai bine în afara Angliei. Bellingham trage după el Real. Kane câștigă meci după meci, la scor, pentru Bayern. Suma acestor două maxime duce la o concluzie derutantă: Premier League e cel mai de preț importator și cel mai select exportator al lumii.
De fapt, comparațiile cu alte epoci și ligi sunt inutile. Serie A ediția ’80, cu Falcao și Zico la apogeu, era o fiară cuminte, iar La Liga, fie în ediție Galacticos, fie în ediție Blaugrana, a fost mereu o cursă în doi.
Premier League se joacă în 20. Burnley, viitoare retrogradată, a luat 3-0 pe Anfield, dar numai după ce a împins Liverpool spre un posibil 0-3 în minutul 30. Primele 5 clasate stau pe o o diferență de 3 puncte. Însă locul în care Premier League ține să se deosebească de tot e intersecția la care se întâlnesc spectacolul, nebunia și cultul imprudenței.
Asta vrea să spună că nimeni nu încearcă să scoată 1 punct și toată lumea vrea să bată orice i se pune în față. Acum o săptămână, sub conducerea paranoică a lui Ange Postecoglou, Tottenham a schimbat istoria fotbalului și a psihiatriei. Redusă la 8 jucători de câmp, Tottenham a răspuns cu fundașii la centru.
Firește, fiecare sprint și pasă în adâncime au devenit ocazie de gol pentru Chelsea. A fost doar 4-1 pentru băieții lui Pochettino, pentru că, fiind oameni, jucătorii lui Chelsea s-au șocat și au ratat de 4 ori, singuri cu portarul.
După câteva zile, recordul de anarhie stabilit pe White Hart Lane a căzut. Chelsea și Man City au reușit să clădească un balamuc și mai bezmetic. Nimeni nu s-a apărat, ci a dat sau a luat goluri. Singurul lucru cert: un egal oprit întâmplător la 4-4. Pentru prima oară într-o carieră cu 882 de jocuri, una din echipele lui Guardiola a luat 4.
N-a lipsit nimic: contre ucigașe, Haaland marcând cu bazinul și, desigur, un arbitru care s-a dispensat de VAR pentru a decide un penalty la un fault asupra lui Haaland după un fault al lui Haaland.
Noutatea a fost însă răzbunarea exilaților. Sterling și Palmer, sosiți la Chelsea de la City, și-au terorizat fosta echipă. Cole Palmer pare cea mai mare eroare a lui Guardiola. La 21 de ani, Cole e lider de echipă și promite să devină unul din primii mijlocași ofensivi ai Europei.
Cole Palmer nu l-a convins pe Guardiola să-l păstreze la City
Cazul Raheem Sterling ține de altceva. De o revoltă care i-a contrazis vârsta, forma și psihologia. În ultimii doi ani, Sterling și-a pierdut locul în națională, a marcat rar, în meciuri demult decise, și a lungit o apatie fără leac. Cu City și Guardiola adversari, Sterling a jucat, pur și simplu, glorios.
„Un meci-reclamă pentru Premier League!" a declarat Guardiola la sfârșit. Așa e, numai că altfel. E ca și cum l-ai declara pe Hamlet personaj-reclamă pentru Shakespeare.
Valoarea vine din punctul secret în care Premier League adună spectacolul, nebunia și riscul. Iar asta e o consecință a pasiunii umane pe care nicio reclamă n-o poate ilustra.
{{text}}