Fotbal   •   Liga 3   •   SANCȚIUNE

Iese din fotbal din cauza amenzii primite de la FRF: „Chiar mă simt umilit!” » Care ar fi motivul sancțiunii

Laszlo Zsolt, primul din stânga imaginii / FOTO: Facebook @Székelyudvarhelyi-FC-100063567641728

Articol de Adrian Jitea   —  marţi, 14 noiembrie 2023

Laszlo Zsolt, team-managerul lui AFC Odorheiu Secuiesc, amenință că se retrage din fotbal în urma sancțiunii primite din partea FRF. 

Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal l-a amendat pe Laszlo Zsolt. Incidentul sancționat s-a petrecut pe 29 octombrie 2023, în runda cu numărul 9 a Seriei 5 din al treilea eșalon, când AFC Odorheiu Secuiesc remiza cu Olimpic Zărnești, scor 2-2.

Oficialul clubului din Harghita susține că amenda a fost primită pentru că ar fi grăbit repunerea jocului în secvențele finale, când formația lui era în dezavantaj. 

Laszlo Zsolt, team-managerul lui AFC Odorheiu Secuiesc, amenință cu ieșirea din fotbal


„Chiar mă simt umilit de această decizie. În 8 ani de fotbal nu am pățit așa ceva. Noi, la Odorheiu Secuiesc, la toate meciurile avem parte de organizare impecabilă. Să primesc o amendă de 5000 de lei, asta pentru că am pătruns pe pista de atletism pentru ca echipa mea să repună mingea în joc mai repede, la scorul de 2-0, deci nici vorbă să tragem de timp. Ba, dimpotrivă. 

Este o amendă usturătoare și nedreaptă. La alte meciuri sunt incidente și se dau amenzi de 1.500 de lei. Am atâția ani de fotbal în spate și chiar nu cred că merit un astfel de tratament. Sunt foarte dezamăgit și vă spun sincer că la finalul campionatului vreau să ies din fotbal!”, a spus Laszlo Zsolt, potrivit Liga2.ro

Laszlo Zsolt, primul din stânga imaginii / FOTO: Facebook @Székelyudvarhelyi-FC-100063567641728

După 12 etape disputate în Seria 5 din al treilea eșalon, AFC Odorheiu Secuiesc ocupă locul 4, unul care asigură calificarea în play-off.


Citește și alte știri din fotbalul românesc: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.