International   •   Campionate   •   SPANIA

Admite public că vrea să revină la Barcelona: „Dacă mă sună Xavi, urc imediat în avion!”

+8 Foto
Pedro, al doilea de la dreapta la stânga // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore   —  marţi, 14 noiembrie 2023

Pedro (36 de ani), vreme de 7 ani jucător la prima echipă de la Barcelona, în prezent legitimat la Lazio, transmite public că ar vrea să îmbrace din nou tricoul blaugrana.

Ajuns în 2004 în academia Barcelonei, chiar înainte să împlinească vârsta de 17 ani, Pedro a fost promovat la prima echipă blaugrana în 2008.

A făcut parte din marea echipă a Barcelonei, cea pregătită de Pep Guardiola, și a câștigat de 3 ori Liga Campionilor, 5 titluri interne, plus Cupa Mondială din 2010 și Europeanul din 2012 alături de naționala Spaniei.

Între timp, Pedro a ajuns la Roma. Evoluează acum pentru Lazio, după ce a trecut în CV formații precum Chelsea și AS Roma. El a încercat să revină la Barcelona, a vorbit cu oamenii-cheie de acolo, însă nimic nu s-a concretizat.


Pedro admite public: „Mi-ar plăcea la nebunie să revin la Barcelona”

„Dacă Xavi mă sună, urc imediat în avion, înainte să închidă aș fi la Barcelona! Dar este complicat. Am vorbit cu mulți oameni în ultima vreme, cu Xavi, cu Laporta, am încercat să revin într-un fel sau altul, dar este foarte complicat.

Sunt mulți factori, în special vârsta, dar mi-ar plăcea la nebunie, ar fi finalul perfect de carieră. Să pot să mă retrag aici ar fi spectaculos, dar nu iau asta în calcul, este un scenariu mult prea improbabil”, a spus Pedro, citat de cotidianul catalan Sport.

Pedro a înscris 99 de goluri și a oferit 62 de pase decisive în 321 de meciuri la Barcelona. Pentru actuala echipă, Lazio, are 30 de contribuții decisive (19 goluri și 11 assisturi) în 101 meciuri.


Barcelona se descurcă bine. Au fost din nou norocoși să apară mulți tineri cu potențial uriaș: Lamine, Gavi, Pedri, Araujo... viitorul e asigurat pentru mult timp. 



- Pedro, mijlocaș Lazio

Mai multe știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.