Liga 1

Impact minim la Universitate Craiova » Cifrele arată că Ivaylo Petev are un drum lung și anevoios înainte

Ivaylo Petev/ foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de Aurelian Botezatu  —  miercuri, 15 noiembrie 2023

„Șocul” produs prin numirea lui Ivaylo Petev la Universitatea Craiova a fost nesemnificativ la nivelul cifrelor. Semn că probleme oltenilor sunt mai profunde decât ar putea părea. 

Prin aducerea lui Ivaylo Petev la Universitatea Craiova, patronul Mihai Rotaru intenționează o schimbare de macaz. Atât la nivelul rezultatelor, cât și al jocului echipei. „Vrem să reconstruim costumul de la zero”, a punctat omul de afaceri oltean. Iar primele cifre arată că tehnicianul bulgar are un drum lung și anevoios înaintea sa.

Petev a bifat deja un prim meci pe banca oltenilor, cu Dinamo, în Superliga. Însă, în afara rezultatului, un 1-0 cu care a întrerupt o serie de 4 meciuri consecutive fără victorie (2 remize, 2 eșecuri), „șocul” numirii sale nu s-a resimțit și în jocul echipei.

Gazeta a comparat, la nivel statistic, meciurile Universității cu Dinamo și cu rivala FCU Craiova, când pe bancă s-a aflat „interimarul” Corneliu Papură. Iar diferențele sunt mici, nesemnificative.

Petev vs Papură în cifre

Parametru1-0 cu Dinamo1-1 cu FCU Craiova
Șuturi pe poartă18,8%25%
Acuratețea paselor85,2983,14%
Posesie54,1%52,84%
Mingi pierdute103110
Recuperări7683
Dueluri câștigate48,09%46,64%

Astfel, conform cifrelor oferite de agenția wyscout.com, Universitatea a plusat sub comanda lui Petev la acuratețea paselor, 85,29 la sută, față de 83,14 la sută contra lui FCU, la posesie, 54,1 la sută, comparativ cu 52,84%, a pierdut mai puține mingi, 103, respectiv 110, și a câștigat mai multe dueluri: 48,09 la sută vs 46,64 la sută. Un pas înainte, dar mic.

Sunt și două categorii la care „leii” au stat mai rău decât în derby-ul Craiovei. La șuturi pe poartă, 18,8 la sută, față de 25 la sută cu trupa lui Adrian Mititelu, și la capitolul „mingi recuperate”: 76 în duelul cu Dinamo, 83 contra lui FCU.

Alex Mitriță cere timp

Cu Dinamo, nici readucerea lui Andrei Ivan pe postul său favorit, extremă-stânga, și trecerea lui Alex Mitriță în spatele „vârfului” n-a dat roadele așteptate. După un prim sfert de oră reușit, perioadă în care a picat și golul lui Danciu (5), ofensiva Craiovei a revenit pe trendul mediocru, chiar modest, al precedentelor săptămâni.

Mitriță cere însă timp. „Jocul... Deja am început din prima că «jocul nu e ceea ce și-ar dori suporterii». Este o victorie meritată, sunt 3 puncte, veneam după meciuri în care nu eram noi, nu ne simțeam bine.

Suntem cu un antrenor nou, un sistem nou, lumea trebuie să înțeleagă acest lucru. Sunt poziții noi, mai ales cu mine în spatele vârfului, în trei zile nu poți face mai mult. Ne trebuie timp să ne acomodăm la ceea ce dorește Mister. În spatele vârfului mă simt mult mai bine, am mai multă libertate”, a comentat „Piticul Atomic”, cum îl alintă suporterii.

Alex Mitriță: „Petev ne-a dat încrederea de care avem nevoie”

Mijlocașul oltenilor susține că Petev este „un antrenor foarte bun, care ne-a arătat foarte multe în aceste prime zile. Trebuie să păstrăm aceeași linie, iar noi trebuie să facem ceea ce ne cere în plan ofensiv sau defensiv.

În trei zile nu poate schimba multe, dar ne-a dat încrederea de care avem nevoie, că trebuie să trecem peste tot ceea ce s-a întâmplat, că este un nou început și pentru el, și pentru noi, iar acest lucru ne motivează”.

Cu toții ne dorim să câștigăm, au fost 3 puncte importante și pentru noi, și pentru Mister, la primul meci, e bine că am câștigat. Ne prinde bine și pauza asta competițională, avem multe lucruri de îmbunătățit. Cu siguranță, vom arăta mai bine la următorul meci.

- Alexandru Mitriță, atacant Universitatea Craiova

VIDEO „Trebuia să existe întrebarea asta?” » Mihai Rotaru nu l-a lăsat pe Ivaylo Petev să răspundă și a luat cuvântul la prezentarea bulgarului: „N-am auzit așa ceva”

>

Mai puteți citi:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.