CFR Cluj a anunțat, miercuri, încetarea raporturilor contractuale cu atacantul spaniol Jefte Betancor (30 de ani).
Spaniolul revenit în această vară la CFR Cluj i-a enervat pe șefii clubului din Gruia după ce a plecat de la stadion la pauza meciului cu Farul Constanța, de pe teren propriu, câștigat de clujeni cu 3-1, în runda cu numărul 14 din Superliga.
Jefte Betancor a fost exclus după aceea din lotul lui CFR Cluj pentru meciurile cu U Cluj (1-1, în grupele Cupei) și la 0-1 cu Hermannstadt și 3-3 cu Poli Iași, în Liga 1.
CFR Cluj a anunțat rezilierea contractului lui Jefte Betancor
Pe 7 noiembrie, Cristi Balaj, președintele lui CFR Cluj, spunea că vor fi luate măsuri în cazul lui Jefte Betancor. La puțin peste o săptămână distanță, CFR Cluj a anunțat că Jefte Betancor pleacă de la echipă.
Clujenii precizează că este vorba despre o reziliere cu care au fost de acord ambele părți.
Mulțumim, Jefté Betancor!
Clubul CFR 1907 Cluj și atacantul Jefté Betancor au ajuns la un acord privind rezilierea amiabilă a contractului.
Revenit în Gruia în această vară, Jefté a bifat 17 partide în tricoul alb-vișiniu, fiind autorul a două goluri și a două pase decisive.
Îi mulțumim pentru toată munca depusă la CFR Cluj și îi dorim multă baftă în carieră!
-comunicat CFR Cluj
Jefte Betancor a fost transferat de CFR Cluj în iulie 2022, de la Farul, în schimbul sumei de 250.000 de euro. La numai câteva săptămâni distanță, clujenii l-au împrumutat în Cipru, la Pafos, acolo unde nu a putut juca însă până în ianuarie, pentru că ciprioții nu au înregistrat la timp transferul.
A evoluat în partea secundă a sezonului trecut la Pafos, iar în această vară a revenit în Gruia. A marcat, în total, 5 goluri în 32 de apariții în tricoul lui CFR Cluj.
Crescut în academia lui Hercules Alicante, Jefte Betancor a mai trecut prin carieră pe la Ontinyent, CD Tenerife B, Eldense, Union Viera, Las Palmas, Arandina, UD San Fernando, Stadl Paura, SV Mattersbug, Vorwarts Steyr, Ried și FC Voluntari.
{{text}}