Fotbal   •   Liga 2   •   Chindia

Continuă haosul: încă un antrenor dat afară! Cine e favorit să-i ia locul

Vasile Miriuță, dat afară de Chindia/ Sursă foto: facebook.com/official.fcpetrolul

Articol de Marius Mărgărit   —  miercuri, 15 noiembrie 2023

După câteva zile de negocieri, miercuri s-a decis. Conducerea Chindiei Târgoviște a decis rezilierea contractului cu Vasile Miriuță (55 de ani). Este al doilea antrenor ce pleacă în acest sezon, după Dragoș Militaru (33), care a condus echipa numai două runde de campionat și una de Cupa României.

Miercuri, 15 noiembrie, Vasile Miriuță a condus antrenamentul zilei, iar la final și-a luat la revedere de la jucători.

Vasile Miriuță: „Nu sunt supărat pe voi, atât s-a putut”

Și chiar dacă de-a lungul etapelor în care au lucrat împreună a mai reproșat lipsa de atitudine a celor din teren, miercuri le-a transmis fotbaliștilor că „nu sunt supărat pe voi. Am înțeles că atât s-a putut”.


Ulterior a avut o ultimă discuție cu conducerea clubului, pentru ultimele detalii în privința rezilerii. Tehnicianul și-ar fi dorit să primească 6 salarii, dar diriguitorii Chindiei voiau să-l plătească doar la zi. 

Potrivit unor surse apropiate clubului, antrenorul, care avea 5.000 de euro pe lună, n-ar fi încasat decât un salariu din august, de când a preluat echipa

Sub conducerea sa, Chindia a jucat 11 etape de campionat, adunând 4 victorii, 3 remize și 4 înfrângeri, ocupând deocamdată locul 10, cu 17 puncte, la 3 de ultimul loc de play-off, pe care se află Concordia Chiajna. În plus, cu el pe bancă, echipa a mai avut un succes și două eșecuri în Cupa României.

Emil Săndoi e favorit să o preia pe Chindia


Deocamdată, nici jucătorii nu au aflat cine va conduce de joi antrenamentele. Cele mai mari șanse le are Emil Săndoi (58 ani), cel care a mai fost la Chindia în perioada 2020-2022. Nu este exclus ca de echipă să se ocupe ca interimar, până la finalul anului, fostul antrenor, acum vicepreședinte, Nicu Croitoru. 

În vestiar domnește o stare de nesiguranță și sentimentul că va fi foarte greu să se prindă play-off-ul pentru a putea forța revenirea pe prima scenă, obiectivul stabilit de la începutul sezonului.

Emil Săndoi

Miriuță a mai avut o tentativă de plecare și la începutul lui octombrie, când a renunțat și președintele Andrei Cordoș, cel care îl adusese la echipă în locul lui Militaru. De această dată însă lucrurile s-au acutizat după ultima înfrângere, acasă, cu Mioveni (0-2).

VIDEO. De ce a fost demis Dragoș Militaru de la Chindia

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.