Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al celor de la FCSB, crede că Elveția va încheia pe prima poziție grupa I preliminară pentru EURO 2024.
- Israel - România are loc pe 18 noiembrie, de la ora 21:45, la Felcsut (Ungaria). Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Prima TV
- România - Elveția se joacă pe 21 noiembrie, de la 21:45, pe Arena Națională. Partida va fi liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Antena 1.
România, Elveția și Israel depind doar de ele în drumul spre Campionatul European din 2024. Mihai Stoica e de părere că elvețienii își vor demonstra valoarea în meciurile decisive.
Mihai Stoica: „Elveția o să fie pe 1 la final”
„Am văzut în prima etapă Israel - Kosovo și am spus de atunci că avem foarte mari șanse. Nivelul era foarte scăzut. Nu contează că ai 4-5 fotbaliști la echipe bune.
Ce este important este că împotriva adversarilor net inferiori am făcut puncte. Elveția o să fie pe 1 la final, eu așa cred”, a opinat Mihai Stoica la Orange Sport.
Mihai Stoica a încercat să contureze și un prim „11” al României pentru disputa cu Israel:
În primul rând, cei 4 fundași se știu. Rațiu, Drăgușin, Burcă și Bancu. Stanciu e clar? E clar! Răzvan Marin e clar și el. Apoi încep să fie întrebări. Hagi va juca și el în dreapta. Moruțan am văzut că nu joacă 90 de minute. Alibec e și el acolo. Nu cred că facem două strategii. Cum? O echipă joacă pentru egal și una pentru victorie?
- Mihai Stoica
Cei 27 de jucători convocați de Edi Iordănescu pentru meciurile cu Israel și Elveția
PORTARI
- Horațiu MOLDOVAN (FC Rapid 1923, 7/0), Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ionuț RADU (Bournemouth | Anglia, 4/0);
FUNDAȘI
- Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 13/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 4/0), Radu DRĂGUȘIN (Genoa | Italia, 11/0), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 23/1), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 18/1), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 32/2), Andres DUMITRESCU (Slavia Praga | Cehia, 0/0);
MIJLOCAȘI
- Marius MARIN (Pisa | Italia, 13/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 3/0), Andrei ARTEAN (Farul Constanța, 0/0), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 50/3), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 33/4), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 64/14), Darius OLARU (FCSB, 14/0), Olimpiu MORUȚAN (Ankaragucu | Turcia, 13/1), Marius ȘTEFĂNESCU (Sepsi OSK, 2/0), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 29/3), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 16/4), Florinel COMAN (FCSB, 10/1);
ATACANȚI
- Florin TĂNASE (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 17/2), Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 6/2), George PUȘCAȘ (Genoa | Italia, 38/10), Denis ALIBEC (Muaiter | Qatar, 35/4)
{{text}}