Un meci mare

"Tricolorii" au o șansă istorică: o victorie și gata! – vor fi ținuți minte.

Actuala generație de la națională poate să se califice la European. Nu a fost nimic eroic până acum în această campanie de calificare – doar norocul ne-a fost epocal.

Foarte, foarte aproape

Mai cu nenorocirile din geopolitică, mai cu o grupă ușoară, mai cu o apărare totuși bine așezată în teren, mai cu ajutorul bunului Dumnezeu, mai cu un portar în mână, mai cu inexplicabilele căderi ale elvețienilor în finalurile jocurilor, mai cu terenul absurd din Kosovo, dar România e aproape, foarte aproape...

Nu am mai fost atât de aproape de opt ani! Și chiar e timpul ca acești băieți să și reușească. Au arătat că vor, s-au chinuit, au suferit, cum se spune acum.

Edi Iordănescu nu e Anghel Iordănescu, nici Ianis Hagi nu e Gică Hagi, dar și ei pot atinge o stea. Știam oricum că Iordănescu sr. și Hagi sr. nu se mai repetă în timpul vieților noastre. Nici măcar copiii lor nu îi pot egala, dar asta nu înseamnă că nu au și ei valoare și un destin. De ce să nu fie Felcsutul un Cardiff al lor?

Pentru voi în primul rând!

Și e ocazia lor, o ocazie care poate vine o singură dată în carieră, să facă măcar un meci mare. Un singur meci mare. O singură victorie și sunt acolo. Eu îl cred pe Ianis Hagi când spune că are un foc interior când vine vorba de națională. Ar fi bine să se vadă scânteia și pe teren.

România poate câștiga mai ales cu inima. Altfel o să-l ținem minte pe Zahavi ca pe Rudonja.

Israelul, chiar dacă a arătat mai bine decât Elveția în meciul direct, nu e invincibil. O națională a României în zi mare și gata, se termină, în sfârșit, cu bine și pentru noi.

Totuși, Drăgușin

Nu, nici măcar pentru suporteri. Pentru presă, nici atât. Au fost criticați îndelung - și meritat. Pentru ei și pentru șansa de a rămâne totuși în istorie. Altfel cazul lor va fi clasat, vor fi uitați, nu va rămâne nimic în amintire din această trupă care are totuși măcar în Drăgușin un fotbalist de top, chiar dacă joacă la o nou-promovată în Serie A.

E nevoie de o reacție de orgoliu, în definitiv israelienii l-au luat în bășcălie pe Pușcaș mai abitir decât internauții noștri, socotindu-l cel mai prost din prima ligă italiană.

Ajungem din nou la imn

Scurt, clar: România trebuie să învingă! E din nou ca în imnul național: acum ori niciodată!

Căci dacă nici acum, când ni s-au aliniat toate planetele, înseamnă că ieșim de pe orbita fotbalului nici măcar mare, ci mijlociu, probabil pentru totdeauna. Iar după Campionatul European din Germania urmează Mondialul american – din Mexic, Statele Unite ale Americii și Canada. Și, de fapt, acolo ar trebui să fie apogeul acestei generații. Din nou America, după mai bine de treizeci de ani...

Ar fi prea frumos?

Ar fi prea frumos? Un singur meci mare ne desparte de acest deznodământ. Și de data aceasta, chiar se poate. Se poate! Dar nu cu fotbalul acela meschin, chinuit, ciupit. Cu un singur joc de ținut minte, cu o singură victorie cu adevărat mare.

Așadar: hai, România! Avem nevoie de un meci mare și gata!, vor avea și acești băieți locul lor în istoria fotbalului românesc. Dacă nu – nu.

Va trebui să ne uităm toți la minifotbal și, cum spune tot o vorbă românească, aia e.