România U21 a spulberat Albania U21 pe Giulești, scor 5-0, în preliminariile EURO 2025. „Tricolorii” au urcat pe locul 2, cu 1 punct sub liderul Elveția, următoarea adversară (21 noiembrie).
România s-a răzbunat pe Albania după meciul nebun din tur, pierdut cu 2-3, după ce am condus cu 2-0. Acum, elevii lui Pancu au făcut show pe Giulești încă din startul partidei. Louis Munteanu, cu banderola pe braț, a deschis scorul din penalty în minutul 7. Matei Ilie, de la CFR Cluj, a făcut 2-0 din fața porții, după o respingere în față a portarului advers. Rareș Ilie fusese omul cu primul șut.
România a continuat asaltul, iar Rareș Ilie a făcut 3-0 cu un șut norocos, care a trecut printre picioarele unui fundaș și ale portarului. Jucătorii lui Pancu nu au mai cedat, ca în tur, și s-au dus peste adversari cu toate forțele.
Tăvălugul României a continuat și în repriza a doua
Grameni a marcat primul lui gol în aceste preliminarii, cu un șut la colțul lung, cu piciorul stâng. Danciu, de la Universitatea craiova, a pus cireașa pe tort și a marcat pentru 5-0.
Albanezii s-au enervat pe final, când Cristian Shpendi a avut un comportament nesportiv. L-a lovit pe Rareș Ilie și a fost eliminat, moment în care s-a creat un meleu pe teren. Geamănul lui Cristian, Stiven, a văzut cartonașul galben după ce a sărit să își apere fratele.
Clasamentul grupei României
FINAL. România U21 - Albania U21 5-0
- Click AICI pentru statistici
- Au marcat: L. Munteanu 7 (pen.), M. Ilie 15, R. Ilie 34, Grameni 55, Danciu 85
- Aproximativ 1.500 de fani sunt la meci
- FINAL
- Min. 85: GOL România. Danciu reușește primul gol la naționala de tineret
- Min. 75: România continuă să domine jocul și caută golul cu numărul 5
- Min. 55: GOL România U21. Grameni marcheză cu un șut plasat, la colțul lung, cu piciorul stâng
- Min. 46: A început repriza a doua
- Pauză
- Min. 37: GOL România U21. Rareș Ilie duce scorul la 3-0, cu un șut noroos. Mingea a trecut printre picioarele unui fundaș advers și ale portarului
- Min. 33: Rareș Ilie are noroc. Și-a lovit cu cotul un adversar, i-a spart buza, dar a văzut doar cartonașul galben
- Min. 30. Ocazie uriașă pentru România U21. Mazilu trage în portar din apropiere, după ce acesta respinsese un șut din lovitură liberă laterală
- Min. 15: GOL România U21. Matei Ilie marchează din fața porții. Rareș ilie a tras tare din fața porții, portarul advers a respins, însă numai până la fundașul de la CFR, care a avut prezență de spirit și a trimis mingea în plasă
- Min. 7: GOL România U21. Louis Munteanu deschide scorul din penalty. A tras în stânga, portarul plonjase în partea opusă
- Min. 4: Ocazie pentru Louis Munteanu, căpitanul României. A tras din prima de la marginea careului, însă pe portar.
- Min. 1: A început meciul
- Cele două echipe au ieșit pe teren. Cele două peluze sunt goale, fanii sunt doar la tribune. A început ploaia încă de la startul partidei
VIDEO. Prezență scăzută în tribunele din Giulești
Clasamentul grupei României
- Elveția U21 - 10 puncte
- România U21 - 9
- Albania U21 - 9
- Finlanda U21 - 3
- Muntenegru U21 - 3
- Armenia U21 - 1
România U21 - Albania U21. Echipele de start:
România U21: Sava - Pantea, Ignat, M. Iie, Amzăr - Grameni, Vulturar, Corbu - A. Mazilu, L. Munteanu, R. Ilie
Rezerve: Hindrich, Akdag, Borza, Danciu, C. Mihai, Musi, O. Popescu, Borza
Selecționer: Daniel Pancu
Albania U21: Lilo - Mjaki, Dajko, Bajrami, Buxhelaj - Shabani, Berisha, Smajli - Pajaziti, S. Shpendi, Nikaj
Rezerve: Dema, Civeja, Ismaili, Kurtulan, Pecani, Preka, Pruti, Rashica, C. Shpendi
Stadion: Giulești
Arbitru: Matthew De Gabriele (Malta)
UPDATE ora 19:40. Au început să apară fanii
Ușor-ușor apar primii fani ai României în Giulești. Majoritatea sunt copii, care au venit să își susțină favoriții.
UPDATE ora 18:55. Au ajuns și albanezii
UPDATE ora 18:50. Gol în Giulești
Cu o ora si 40 de minute înainte de meci ne e mai nimeni în Giulesti. Doar câțiva fani au apărut momentan, în rest doar jandarmi si stewarzi.
{{text}}