România s-a calificat matematic la Euro 2024, după 2-1 cu Israel # Pe componența actuală a clasamentelor din preliminarii, „tricolorii” ar fi în urna a doua, unde vom și rămâne în cazul în care nu vom pierde cu Elveția în ultima etapă
- România - Elveția, ultimul meci al nostru din grupa I, e programat marți, 21 noiembrie, de la 21:45, pe Arena Națională. Partida va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Antena 1
Pe 2 decembrie, începând cu ora locală 18:00 (19:00 la București), se va desfășura tragerea la sorți a grupelor Euro organizat în Germania între 14 iunie și 14 iulie. Ceremonie care va avea loc la „Elbphilharmonie” din Hamburg.
La tragerea la sorți la Euro 2024 se ține cont întâi de câștigătoarele grupelor, apoi de locurile 2
Procedura stabilirii urnelor este simplă. UEFA ține cont de rezultatele din această campanie de calificare. Pe lângă Germania, primul cap de serie ca țară gazdă, intră întâi câștigătoarele seriilor preliminare, alese în ordinea punctelor, apoi locurile secunde, la fel, în ordinea punctelor.
În grupele cu câte șase echipe, cum este cea a noastră, se vor șterge cele două meciuri cu ultima clasată.
România e acum în urna a doua la Euro 2024!
În acest moment, România e în urna a doua, având 13 puncte acumulate și +4 golaveraj fără cele două victorii cu Andorra (2-0 și 4-0).
Dacă „tricolorii” nu pierd cu Elveția, vom rămâne în urna a doua de pe primul loc în grupă.
În cazul în care naționala ar pierde cu Elveția, ar putea pica în urna a 3-a sau chiar a 4-a prin jocul rezultatelor. Un amănunt important: fiecare punct câștigat e esențial pentru tragerea la sorți!
GRUPA DE FOC PENTRU ROMÂNIA LA EURO 2024
- Franța
- România
- Olanda
- Elveția
GRUPA UȘOARĂ
- Austria
- România
- Slovenia
- Slovacia
Cum arată acum urnele, pe baza clasamentelor din prezent
URNA 1
Germania | țară gazdă | |
Portugalia | 21p (+26) | |
Franța | 21p (+26) | |
Anglia | 19p (+18) | |
Austria | 19p (+10) | |
Spania | 18p (+18) |
URNA 2
Turcia | 16p (+7) | |
Danemarca | 16p (+6) | |
Ungaria | 15p (+7) | |
Albania | 14p (+8) | |
România | 13p (+4) | |
Belgia (cel mai bun loc 2) | 17p (+13) |
URNA 3
Scoția | 16p (+9) | |
Olanda | 15p (+4) | |
Croația | 13p (+8) | |
Italia | 13p (+7) | |
Serbia | 13p (+6) | |
Slovenia | 13p (+4) |
URNA 4
Slovacia | 13p (+4) | |
Cehia | 12p (+3) | |
Elveția | 11p (+8) | |
Câștigător play-off A | ||
Câștigător play-off B | ||
Câștigător play-off C |
{{text}}