„Tricolorii” s-au calificat la EURO 2024 după Israel - România 1-2 și au dat drumul petrecerii. Elevii lui Edi Iordănescu au sărbătorit triumful din această seară mai întâi pe gazon, apoi au mutat fiesta în vestiar.
Ce seară! România avea nevoie de măcar un punct cu Israel, la Felcsut, acolo unde adversarii de astăzi s-au văzut nevoiți să-și desfășoare ultimele partide de „acasă”. „Tricolorii” au mers mai departe de atât și s-au impus, goluri George Pușcaș și Ianis Hagi, și au obținut biletele pentru Campionatul European.
FOTO + VIDEO. Bucurie de nedescris în vestiarul României după calificarea la EURO 2024
Imediat după fluierul final, în tabăra României a început sărbătoarea. Aceasta s-a mutat apoi în vestiar, unde jucătorii, staff-ul, chiar oficialii Federației au cântat, au dansat și au trăit la maximum acele clipe speciale.
Cu rezultatul de astăzi, victoria cu Israel, și, respectiv, remiza dintre Elveția și Kosovo, 1-1, România ocupă prima poziție în grupa I. Marți, dacă nu pierd cu Elveția, „tricolorii” vor încheia grupa pe prima poziție!
{{text}}