Israel - România 1-2. Gică Hagi a oferit o primă reacție după calificarea naționalei la EURO 2024.
Hagi a ținut să îi felicite pe jucători, dar și pe cei din staff-ul tehnic al lui Edi Iordănescu.
Gică Hagi: „Ei merită toate felicitările”
„Copiii merită totul! Ei să vorbească, ei au făcut asta! Fotbaliștii României, staff-ul României… Ei merită toate felicitările. E momentul lor. Bravo lor! Doamne ajută! Hai, România!”, a declarat Gică Hagi, potrivit Prosport.
Ianis, fiul lui Gică Hagi, a marcat golul doi cu Israel, cel care a adus liniștea în tabăra ”tricolorilor”, care puteau face scor pe finalul partidei.
Ce a spus Ianis Hagi, după Israel - România 1-2
„Știam că trebuie să fim echilibrați, eram conștienți unde suntem. Am gestionat bine momentele din campania asta, știam că trebuie să ne ținem de plan și vine și golul. I-am strigat lui Răzvan să paseze, apoi am vrut să îi pasez lui Pușcaș. Mingea s-a întors la mine, apoi am văzut portarul că pleacă la lung și am tras pe contră.
Am fost pregătiți de la primul meci și suntem pe merit la EURO. Rămâne să jucăm pe Arena Națională cu stadionul plin, să facem oamenii fericiți. Să terminăm pe primul loc e un avantaj pentru noi”, a declarat Ianis Hagi, la Prima TV.
{{text}}