Agonia a ajuns la final! După ani in șir de secetă, campanii și generații irosite, România va evolua din nou la un Campionat European. Naționala lui Edi Iordănescu a trecut cu brio testul cu Israel și va lua startul la EURO 2024, turneul găzduit de Germania vara viitoare.
Pentru selecționer, următoarele luni vor fi sinonime cu cea mai aglomerată perioadă din momentul preluării postului.
Fiindcă aproape niciunul dintre numele convocate la ultimele acțiuni nu are locul asigurat pentru EURO, pe Iordănescu îl așteaptă o misiune teribil de complicată în ceea ce privește alcătuirea lotului final pentru Germania.
Și dacă până în acest punct au existat nemulțumiri mai mult sau mai puțin pronunțate din partea celor lăsați pe dinafară, lista celor care emit pretenții pentru un loc la EURO va fi și mai mare în următoarea jumătate de an. Interval în care dilemele și căutările vor fi la ordinea zilei pentru Iordănescu și staff-ul său.
Pentru Edi Iordănescu, abia acum încep bătăile de cap
Dincolo de fotbaliștii care au dus greul în actuala campanie, lista de așteptare e înțesată de nume care de care mai interesante. Unele dintre ele au dispărut din varii motive de la lot în ultimul an, altele bat deja de ceva timp la porțile primei reprezentative.
Unii au fost vocali și s-au cerut public la națională, alții sunt recomandați de cifrele de la echipele de club. Post cu post, GSP a întocmit o listă a jucătorilor cu potențial de a prinde un loc la EURO 2024.
Portari
Ștefan Tărnovanu (23 de ani)
E titularul incontestabil de la FCSB și a făcut deja pasul la naționala mare. Un 2024 fără greșeală, în care are șansa de a deveni campion cu echipa de club, îl poate trimite în Germania.
Valentin Cojocaru (28 de ani)
S-a declarat nedreptățit în octombrie, când Edi l-a sărit din schemă pentru respectiva acțiune. Cu prestații apreciate în Polonia, la echipa de club, goalkeeper-ul lui Pogon Szczecin va fi un nume de urmărit în următoarele luni.
Marian Aioani (24 de ani)
Evoluțiile din anul titlului luat cu Farul l-au propulsat la lot, iar în iunie, înaintea meciului cu Kosovo, se vorbea chiar de o titularizare a acestuia. A pierdut, însă, lupta cu Horațiu Moldovan, iar între timp a înregistrat și o scădere la club.
Marian Aioani26 de jucătoritrebuie să conțină lista finală întocmită de selecționerii naționalelor calificate la EURO 2024
Fundași
Ionuț Nedelcearu (27 de ani)
Și-a pierdut locul de titular la națională, deși începuse campania în echipă. A fost o apariție constantă pentru „tricolori” în ultimii ani, dar trece printr-un moment dificil și la Palermo, unde nu mai prinde echipa.
Vlad Chiricheș (34 de ani)
De un an și jumătate n-a mai jucat Chiricheș pentru prima reprezentativă, de la dezastrul cu Muntenegru din Nations League (0-3). De altfel, n-are niciun minut în actuala campanie, deși nu s-a făcut vreun anunț oficial privind retragerea din națională. Accidentat în acest moment, pentru Vlad ar fi ultima șansă de a lua parte la un EURO.
Vlad Chiricheș / foto: GSPCristi Manea (26 de ani)
Accidentat, n-a mai jucat niciun minut tocmai din septembrie, de la turul cu Israel. Pare că a pierdut deocamdată lupta cu Rațiu pentru titularizarea în flancul drept al defensivei și nu are viață ușoară nici la club.
Vasile Mogoș stă la pândă pentru postul lui Manea atât la CFR, cât și la națională. Nimic nu e sigur în ceea ce-l privește pe multiplul campion al României.
Raul Opruț (25 de ani)
Iordănescu i-a deschis orizonturile la echipa națională, a fost integralist cu Belarus, în martie, apoi n-a mai prins lotul, mai ales că face tușa în Belgia, la Kortrijk. Cum flancul stâng al naționalei nu-i neapărat cel mai stabil, fostul fundaș al lui Hermannstadt poate reprezenta o soluție.
Virgil Ghiță (25 de ani)
Om de bază la Cracovia, a mai apărut când și când pe lista lărgită a stranierilor convocați de Edward Iordănescu. Un fundaș central de talie, cu apetit la gol, dar care n-a primit până acum șanse din partea actualului selecționer.
Mario Camora (37 de ani)
Fotbalistul naturalizat în 2020 va face totul pentru a fi prezent la EURO, chiar dacă ultimul an i-a fost fragmentat de accidentări și probleme fizice.
Fundașul de la CFR e în grațiile lui Edi Iordănescu și, în ciuda vârstei înaintate, are motive întemeiate să spere că va fi în Germania. Ar fi „cântecul său de lebădă”, după mai bine de un deceniu în care și-a pus definitiv amprenta pe istoria echipei de club. Iar criticile născute în jurul naturalizării sale l-ar putea ambiționa suplimentar.
Mario Camora e primul și singurul jucător naturalizat de RomâniaMijlocași
Tudor Băluță (24 de ani)
Determinant în titlul luat de Hagi si ai săi, nu traversează cel mai bun moment la Farul. Dar se înscrie pe lista celor îndreptățiti să viseze la un loc la turneu final. N-a mai fost la lot din iunie, când era rezervă în remiza din Elveția.
Alexandru Maxim (33 de ani)
Ani la rândul a fost nelipsit de la lot, a luat parte la toate campaniile ratate din ultimii ani. Divergențele cu Edi Iordănescu l-au îndepărtat de națională, însă forma de la echipa de club - e omul cu mintea limpede și glezna fină de la Gaziantep-ul lui Șumudică - îl poate readuce în prim-plan pentru un ultim dans. Nici în cazul lui nu s-a adus în discuție retragerea, deși era tentat la un moment dat să facă un pas în spate la prima reprezentativă.
Alexandru Maxim / Foto: ImagoAlex Dobre (25 de ani)
Și el a avut propriile momente de tensiune cu Edi Iordănescu, peste care selecționerul a trecut, acordându-i minute lui Alex în actuala campanie. Joacă în Portugalia, la Famalicao, dar n-a mai prins naționala la ultimele acțiuni.
Ronaldo Deaconu (26 de ani)
Întregește lista stufoasă a românilor de Polonia și s-a plâns deseori că e ignorat de selecționeri și oamenii de fotbal din anturajul naționalei.
Om al execuțiilor de mare finețe, Ronny are momente și momente la Korona Kielce, rămâne de văzut cât îl va ambiționa mirajul unui European și câtă încredere are selecționerul în calitățile sale.
Andrei Cordea (24 de ani)
A primit credit din partea selecționerului cât încă evolua în campionatul intern, însă transferul în Arabia Saudită l-a îndepărtat de lot pe fostul mijlocaș ofensiv de la FCSB.
Adrian Șut (24 de ani)
Unul dintre cei mai constanți fotbaliști de la FSCB a tot fost ocolit de Iordănescu, cel care i-a preferat pe acel post pe Screciu sau Marius Marin. La fel ca-n cazul altor coechipieri de la FCSB, un ipotetic titlu în Superligă și un randament pe măsură în 2024 l-ar plasa pe Șut aproape sigur în avionul pentru Germania.
1,7 milioane de euro e cota de piață a lui Adrian Șut, foto: GSPDragoș Nedelcu (26 de ani)
Mijlocașul lui Hagi devenise un obișnuit al naționalei în mandatul lui Rădoi, apoi a dispărut treptat din peisajul primei reprezentative. Din nou afectat de accidentări, poate fi el o soluție dacă își turează motoarele în 2024?
Atacanți
Florin Andone (30 de ani)
E în revenire de formă în a doua ligă iberică, unde îmbracă tricoul lui Eldense (3 goluri în 14 apariții în actualul sezon). Prezent inclusiv la EURO 2016, devenise la un moment dat un om de bază în avanposturile României.
Naționala a suferit deseori în ofensivă, iar un Andone sănătos și cu foame de gol poate reprezenta o soluție.
Tavi Popescu (20 de ani)
Orice națională are nevoie de un wonder-kid și de puțină fantezie. E Octavian Popescu capabil să o ofere? Tavi are deja câteva apariții sub tricolor, dar evoluțiile sale au fost șterse de fiecare dată. O primăvară solidă la FCSB îi poate face bagajele spre Germania.
Octavian Popescu // FOTO: Cristi PredaLouis Munteanu (21 de ani)
„Cel mai bun nouar al Ligii 1”, cum a fost descris la un moment dat de Gică Hagi, are un sezon sub așteptări, comparativ cu „explozia” din anul titlului. A fost convocat la un moment dat de Iordănescu, însă noiembrie l-a prins în tricoul „tineretului”, pentru care a și marcat.
Claudiu Petrila (22 de ani)
S-a accidentat fix într-un moment în care dădea peste cap sistemele de monitorizare la Rapid. Maniera în care se va reintegra după perioada de pauză va fi decisivă în privința șanselor lui de a fi la EURO.
Adrian Mazilu (18 ani)
Luase pe toată lumea prin surprindere cu golurile și execuțiile avute în prima parte a anului, care i-au adus și un transfer în Premier League. Momentan, nu mai are realizări la Farul, astfel că totul depinde de planurile pe care Brighton le are în privința sa.
Aurelian Chițu (32 de ani)
Mulți specialiști au rămas mirați de absența golgeterului la zi din Superligă de pe lista pentru „dubla” cu Israel și Elveția.
Alexandru Mitriță (28 de ani)
„Perla” Craiovei are în continuare vârsta și istoricul care să-l recomande că poate deveni o piesă importantă a echipei naționale. Marea problemă o reprezintă prestațiile de la echipa de club, mai degrabă dezamăgitoare în ultima vreme.
Alexandru MitrițăDaniel Paraschiv (24 de ani)
E unul dintre numele de bază de la Hermannstadt, și anul acesta printre „revelațiile” din Superligă. A înscris 6 goluri în actuala ediție și așteaptă un semn de la Edi Iordănescu, mai ales că actualul selecționer e cel care i-a oferit debutul la națională. Se întâmpla anul trecut, în amicalul cu Republica Moldova (5-0).
Andrei Ivan (26 de ani)
Alt nume implicat în animozități cu Edi Iordănescu pe durata acestei campanii. Vârful Universității Craiova n-a mai călcat pe la Mogoșoaia de când a fost acuzat de indolență de selecționer. În „prăpastie” e și la Craiova, însă atacantul cu 17 apariții la națională nu a renunțat în niciun moment la tricolor.
Ne-a scăpat cineva? Scrie într-un comentariu fotbalistul român pe care ai vrea să-l vezi convocat la EURO 2024.
{{text}}