O seară și o noapte pline de aplauze, de laude și de felicitări. Suntem la EURO și e normal să curgă odele. Printre ele, simt nevoia unor concluzii lipsite de candoarea calificării, ca de la un hater.
1. E bine să ai spate, oricât de valoros ai fi
Edi Iordănescu e definiția perfectă. E bun, e pasionat, știe fotbal, dar n-ar fi ajuns niciodată selecționer dacă nu ar fi existat lobby-ul tatălui său. El e doar un exemplu despre cum merg lucrurile, în viață în general, nu doar în sport.
Nu e suficient să fii valoros, bun în ce faci, ai nevoie, în momente-cheie, de un spate puternic, de o pilă (pe românește), care să te pună unde trebuie. El a avut această șansă pentru că poartă numele Iordănescu, alții nu o au, pentru că nu au pe nimeni influent în spate.
Bravo lui Edi fiindcă a demonstrat că e foarte bun, dar nu oricine e bun are același traseu. Contează și "din partea cui ești", știți expresia, probabil că v-ați lovit de ea în viață.
2. Norocul e decisiv în viață, indiferent cât de bun ești
Noroc cum am avut în meciul cu Elveția nu poate exista. Noroc am avut și cu Israel, la București, dar și cu Kosovo în deplasare.
Cum se numește când ești într-o grupă în care doua dintre adversare sunt în război, Israel și Belarus, iar o a treia e la limita dintre pace și război: Kosovo?
Generația de Aur s-a născut într-o seară în care adversarii au tras un penalty în bară, așa că ceea ce am parcurs în actualele preliminarii e doar o confirmare că nu ajunge să fii doar bun, trebuie să ai, atunci când trebuie, noroc.
Iar în această campanie, inclusiv tragerea la sorți a grupei, arată nu că am avut noroc, ci bulan cât cuprinde!
3. Disciplina și regulile sunt vitale, indiferent de valoare
Basarab Panduru mi-a tot repetat în acești ani în care am fost colegi de emisiuni la Orange Sport că "în fotbal nu faci nimic, indiferent cât de bun ești, dacă n-ai reguli și disciplină".
Aici, Edi Iordănescu are un mare merit. A impus niște lucruri concrete, a luat decizii complicate, a renunțat la niște jucători buni, dar care deveniseră o problemă pentru vestiar: Ivan, Mitriță, Maxim. Nu există jucător, indiferent de nume, care să nu respecte regulile, iar la actuala națională, dacă disciplina e totală, atunci aplaudat trebuie să fie selecționerul.
4. Doar respectarea competenței duce la succes
La echipa națională au lucrat și au decis exclusiv cei numiți și cei responsabili să facă acest lucru: antrenorii. Burleanu, din postura de "patron", nu a avut apucături de stăpân, nu a apelat la imixtiuni, ci a lăsat să lucreze oamenii pe care i-a angajat.
E singura formă normală de relaționare între angajator și angajat și doar respectarea ei poate duce la succes. Nu e obligatoriu să aibă o finalitate fericită, dar nerespectarea competențelor sigur nu asigură performanța.
Știți unde e singurul loc în care Edi Iordănescu nu a apucat să-și îndeplinească obiectivul? La FCSB! Știți de ce? Pentru că acolo se judecă în retorica stăpân-sclav, iar competența există, în gândirea mică a lui Becali, doar la cel care dă banii.
5. Fără influența din culise e aproape imposibil
Vassaras merită o primă grasă pentru această calificare. Arbitraje cum a avut România în această campanie n-a avut niciodată, în toată istoria fotbalului nostru! Nu e întâmplător că se petrece chiar când acest grec are o influență imensă în structurile înalte de la UEFA.
Arbitrajele din "dubla" cu Kosovo, plus meciul de acasă cu Belarus, arată că avem oameni care joacă bine în culise pentru noi. Sunt de felicitat, fiindcă să nu fim naivi și să credem că totul se face cu fair-play în fotbal.
Concluzia? În fotbal e exact ca în viață: reușești dacă ai spate, valoare, dacă respecți principii, ești lăsat să lucrezi cum gândești și ți se face și culoar de oameni cu putere!
{{text}}