Hai, dragă, la o autoflagelare!

Ne bucurăm, scriem compuneri festiviste. Unii dintre noi, mai simțitori, se biciuie în fața tastaturii din care au plămădit critici și au băgat strâmbe. Iar acum fac pe purii.

E vremea bucuriei și a cenușii în cap. Cei care au criticat, ironizat, bășcălinizat și miștolinizat ies în față și se flagelează. Cum ar zice confrații noștri turci, să ne tăiați limbile cu care v-am criticat și să ne retezați degetele cu care am turnat vitriol pe hârtie! Dar aici nu este vorba doar despre "presarii" negri în cerul gurii. 

Naționala a fost luată la țintă pe timpul campaniei de calificare la Euro și de oameni din sistem. S-au folosit și expresii mai tari. Nu-i vorbă că la alții, cei la care ne uităm cu evlavie, limbajul e chiar mai dur. Și nu își cere nimeni iertare.

Băi legendă?!

Critica face parte din regula jocului. Doar că noi avem naturelul mai simțitor, cum suspina Crăcănel, personajul din "D’ale carnavalului". Ne afectează emoțional și o muscă înecată în șpriț. 

Un mare fotbalist excedat la un moment dat de meciurile proaste ale naționalei lui Edi Iordănescu i-a zis acestuia "Băi băiatule!". Crimă de lezmajestate. Inacceptabil! Ia să îl tragem de urechi acum pe Gică Popescu! Cum îți permiți, "Băi legendă"?

Privilegiul și greșeala lui Popescu

Sigur că Popescu a greșit față de Edi. L-a jignit reducându-l la stadiul de băiat al tatălui. A direcționat o parte din ranchiuna pe care i-o poartă Generalului și către fiu. 

Totuși, Gică Popescu și-a câștigat privilegiul să fie dur cu cei care i-au urmat la națională. De partea cealaltă, urmașii nu trebuie doar să încaseze, au dreptul și datoria să răspundă. Frumos ar fi acum ca fostul căpitan al Barcelonei să își ceară scuze bărbătește și să îi strângă mâna lui Edi. 

Îl simt în stare pe Gică de un astfel de gest, sunt convins că Edi, la rându-i, va răspunde pozitiv. Și pentru că este un om credincios, așa cum ne-a amintit la prima declarație după victoria de la Felcsut.

Asumare

În fond, la Edi este vorba de asumare. Nu trebuie să îți fie rușine că ești credincios, după cum nu e cazul să îți bombezi pieptul că ești liber-cugetător. Nu trebuie să îți torni lături în cap că ai criticat, mai ales dacă ai avut motive temeinice. Asumare, acesta este cuvântul. 

Da, băieți (nu băi băieți), v-am criticat atunci când jucați prost, nu vă dăruiați, păreați cu mintea în altă parte. Câteodată v-am și ironizat. Acum, când ați jucat cu mintea și cu sufletul, este timpul să vă aplaudăm și să vă mulțumim. Sincer, fără să ne culpabilizăm, cu bucuria recuperată că ne-ați adus iar printre națiunile care contează în fotbal.

După un post de 8 ani

Apropo de bucurie. Nu știm să ne mai bucurăm, se vaită unii. Un clișeu care ca orice clișeu gâdilă mințile odihnite. Ba știm să ne bucurăm, dar trebuie să digerăm mai întâi. 

După ce ții post câte 8 ani, organismul nu mai este pregătit pentru ospăț. Și face indigestie. Avem noi, românii, tot felul de defecte, dar pe ăsta cu tristețea și spleenul, darling, nu! E miză la întâlnirea cu Elveția, este emoție, dar când ni s-a mai întâmplat să așteptăm ultimul meci cum aștepți Revelionul?