Euro 2024

E inamicul numărul 1 în presa din Israel, după înfrângerea cu România: „Ce rușine! Pe ce ne-am bazat?”

Jurnaliștii israelieni nu au avut milă de selecționerul Alon Hazan și secundul Yossi Benayoun, după ce România a învins la Felcsut, scor 2-1, și s-a calificat la Euro 2024. foto: Imago Images

Articol de Alexandru Tomuțiu  —  duminică, 19 noiembrie 2023

Jurnaliștii israelieni nu au avut milă de selecționerul Alon Hazan și secundul Yossi Benayoun, după ce România a învins la Felcsut, scor 2-1, și s-a calificat la Euro 2024.

România a câștigat cu Israel, scor 2-1, și a obținut biletele pentru Europeanul din Germania. Naționala din „Țara Sfântă” mai are totuși o șansă. Va participa la barajul din luna martie, grație rezultatelor bune din Liga Națiunilor.

„Alon Hazan și Yossi Benayoun sunt responsabili, să le spunem «adio»!”

Jurnaliștii israelieni au pus „tunurile” pe selecționerul Alon Hazan și secundul Yossi Benayoun. Publicația din „Țara Sfântă” sugerează că cei doi ar fi putut face mai mult cu acest lot și nu ar trebui să conducă  Israelul la barajul din primăvară.

„A fost una dintre cele mai slabe campanii de calificare. Alon Hazan și Yossi Benayoun nu ar trebui să conducă naționala mai departe. Selecționerul putea face mult mai multe cu acest lot, în timp ce secundul s-a concentrat pe lucruri care nu au legătură cu fotbalul. Nu așa se clădește un viitor strălucit. Nu avem echipă națională! 

Se vorbește mult de ea, sunt multe povești, imnul se cântă cu pasiune, dar nu există fotbal, iar acest aspect e cel mai important. Ce rușine! Pe ce ne-am bazat când am crezut că Hazan și Benayoun ne vor aduce calificarea? Și nu e vorba doar de calificare, abia am bătut Belarus și Andorra. Hazan nu a pregătit bine echipa”, au scris cei de la sport5.

„Săgeată în inimă”

Publigațiile One și sports.walla.co.il au fost mai blânde cu echipa națională a Israelului și au speranțe că aceasta va obține calificarea la baraj.

„Israel a ratat șansa calificării directe din grupa preliminară. Echipa lui Alon Hazan nu va încheia grupa pe un loc calificabil după ce a pierdut cu România, scor 1-2, și speră să obțină biletul pentru EURO 2024 prin barajul din Liga Națiunilor", au notat jurnaliștii de la One.

„Ne vedem în martie! Israel va juca în play-off-ul din Liga Națiunilor, așteptând Ucraina și Islanda. România a spulberat visurile de calificare directă", au titrat și cei de la sports.walla.co.il.

Clasamentul grupei I de calificare la Euro 2024

VIDEO. Edward Iordănescu: „Echipa națională a scris istorie! Au fost și momente foarte dificile în acest drum”

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.