Euro 2024

Imaginile serii în preliminarii cu salvatorul Serbiei, ungurul Szoboszlai » Cu ce l-au întâmpinat în peluză: „Uau! Câte grade are?”

Articol de Alexandru Tomuțiu  —  duminică, 19 noiembrie 2023

Dominik Szoboszlai (23 de ani), mijlocașul lui Liverpool, a băut țuică alături de ultrașii maghiari, după victoria din această seară a Ungariei, 3-1 cu Muntenegru.

Dominik Szoboszlai a fost omul meciului de pe Puskas Arena din Budapesta. Acesta a reușit o dublă în doar două minute ('66 și '68), întorcând scorul în favoarea maghiarilor, care s-au calificat de pe prima poziție la Euro 2024. Până la golurile sale, Serbia tremura pentru calificare în duelul de la distanță cu Muntenegru.

La fel cum a făcut-o și pe terenul de fotbal, fotbalistul lui Liverpool a fost protagonist și după fluierul final.

VIDEO. Dominik Szoboszlai a băut țuică alături de ultrașii maghiari, după Ungaria - Muntenegru 3-1

>

La finalul meciului, jucătorii maghiari s-au dus în fața galeriei, pentru a sărbători victoria împreună cu suporterii. Momentul serii a fost oferit de Dominik Szoboszlai, care a urcat în peluză și a băut o gură de țuică alături de ultrașii naționalei. Acesta a clătinat din cap, apoi a întrebat: „Uau! Câte grade?”.

Dominik Szoboszlai, discurs din mijlocul galeriei Ungariei: „Acesta este doar începutul”

După ce a băut țuica, Szoboszlai a luat microfonul și a oferit câteva cuvinte, la finalul unei campanii de calificare în care Ungaria a terminat grupa neînvinsă, câștigând toate partidele jucate pe teren propriu.

„Mulțumesc enorm întregii echipe! Băieții au depus multă muncă și merită un mare rând de aplauze. Să nu uităm de staff-ul naționalei, care are un merit foarte mare pentru această calificare. Nu în ultimul rând, mulțumiri celor 65.000 de fani care ne-au încurajat la fiecare meci și tuturor maghiarilor care au fost în spatele nostru. 

În numele echipei, pot promite un lucru: acesta este doar începutul, vara viitoare vom face ceva de neuitat!” a spus Dominik Szoboszlai, potrivit Nemzeti Sport.

Clasamentul grupei G de calificare la Euro 2024

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.