International   •   Euro 2024   •   ROMÂNIA - ELVEȚIA

Abia s-au calificat la Euro 2024 și acum vor să întâlnească România: „Asta ar fi cea mai ușoară grupă”

Serbia a remizat cu Bulgaria, scor 2-2, și s-a calificat la Euro 2024. Presa din țara vecină scrie că România ar fi un adversar accesibil la Europeanul din vara următoare. foto: Getty Images

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  duminică, 19 noiembrie 2023

Serbia a remizat azi cu Bulgaria, scor 2-2, și s-a calificat cu emoții la Euro 2024, ajutată și de victoria Ungariei, 3-1, cu Muntenegru. Presa din țara vecină scrie în această seară că România ar fi un adversar accesibil la Europeanul din vara următoare.

Sârbii țin pumnii României în meciul cu Elveția, programat marți, 21 noiembrie, de la 21:45. Aceștia speră ca „tricolorii” să câștige grupa I de calificare și să se afle în urna a doua la tragerea la sorți de pe 2 decembrie. 

Presa din țara vecină scrie că România ar fi un adversar de dorit, în comparație cu alte naționale ce vor face parte din urna a doua. 

În cazul unui eșec, elevii lui Edward Iordănescu pot pica în urna a treia sau chiar în a patra, în funcție de rezultatele din celelalte meciuri.


În acest moment, Serbia se află în urna a treia, dar are șanse să cadă în a patra.

Presa din Serbia vrea România ca adversar la Euro 2024

În calculele pentru grupele Europeanului din Germania, jurnaliștii sârbi includ România în cea mai ușoară grupă posibilă, alături de Belgia și Scoția sau Slovenia.

„Cea mai dificilă grupă a noastră ar fi una cu Franța, Danemarca și Italia/Croația, iar cea mai ușoară, dacă o putem numi așa, ar fi cu Belgia, România și Slovenia/Scoția. Cea mai dificilă adversară va veni din prima urnă, unde nu avem nimic de ales pentru că nu știm care este mai puternică. Să fie gazda Germania, să fie Portugalia, Franța, Anglia, Spania sau Belgia? 


Cu siguranță nu ne putem aștepta la noroc în privința numelui care va veni din prima urnă. 

Totuși, din urna a doua lucrurile pot deveni cruciale. Dacă evităm Danemarca, Austria, care a arătat excelent în preliminarii, poate și Albania din cauza conotațiilor politice, ar fi de dorit să înfruntăm Ungaria sau România, asta dacă românii nu vor pierde contra Elveției în ultima etapă”, au scris cei de la Blic.

VIDEO. ROMÂNIA S-A CALIFICAT LA EURO 2024! Imaginile bucuriei alături de galerie, după ce „tricolorii” au câștigat 2-1 cu Israel

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.