Liga 1

„Galacticii extratereștri" - foștii campioni ai României de ieri arată ca pe vremea în care făceau furori în marile competiții!

+13 Foto
Jean Vlădoiu

Articol de Eduard Apostol, Cristi Preda (foto)  —  Tuesday, 21 November 2023

Fostele supervedete ale României din urmă cu câteva decenii au impresionat în meciul caritabil din week-end, Belodedici, frații Goian, Vlădoiu, Cernat, Dulca, Gardoș, Savu, Vintilă, Stăncioiu și Bourceanu arătând ca în vremurile când făceau legea în prima divizie și impresionau pe marile stadioane europene

Miodrag Belodedici bate în 60 de ani, îi face în mai 2024, dar omul pare că a găsit fântâna tinereții. Jean Vlădoiu tocmai a împlinit 55 de ani și le spune coechipierilor, înainte de meci, că nu știe dacă poate juca din cauza problemelor la picior, dar e pitbull ca integralist, reușind "doar" două goluri.

+13 Foto
Alexandru Bourceanu

Ți-e mai mare dragul să vezi cum joacă fotbal aceste vedete internaționale!

Vintilă sare ca o panteră la 51 de ani. La aceeași etate, Cristi Dulca bagă alunecări la un simplu meci demonstrativ. Pe Bourceanu, 38 de ani, nu ar trebui să-l socotim, mai ales că tocmai a devenit campion mondial la minifotbal. 

Dar menționăm, după ce-am văzut cu propriii ochi, că omul a rămas setat pe atitudine și pe devotament, tratând un amical ca pe un duel de Champions League. La fel, Răzvan Raț, 42 de ani, care nu știe să pună frână atunci când e vorba de a munci pe teren.

Dorin Goian, 42 de ani, și Lucian Goian, 40 de ani, au jucat din nou împreună după ce n-o mai făcuseră de la tineret-speranțe. Și s-a văzut că au același sânge. Gabriel Cânu, 42 de ani, își permite să marcheze gol cu călcâiul, că nu avea voie pe vremea când era fundaș. 

Când îl vezi pe Gigel Coman, 45 de ani, ce "stop" pune pe piept în propriul careu, faci ochii mari. Florin Gardoș, 35 de ani, retras prematur de accidentări, e greu de depășit și elegant în mișcări. "Diamantul" Florin Cernat, 43 de ani, s-a încălzit mai greu, vorba vine!, pe sinteticul ud de la ploaie, a reușit doar un hattrick.

Dacian Varga, 39 de ani, are cursele ca pe vremea când juca în grupele UCL. Gigel Bucur, 43 de ani, a rămas cu același fotbal dedicat, atacantul care muncește cât doi. Marian Savu, 51 de ani, poate fi (re)adus la Dinamo, are mai multe șanse să dea gol decât actualii atacanți. Romică Buia, 53 de ani, are ceva kilograme în plus - deh, papa bun la Baia Mare! -, dar driblează cum puțini mai știu în prima divizie.

4-4s-a încheiat meciul dintre "Galactici" și "Extratereștri" în "All Star Game"-ul de la complexul "Năstase&Marica"

Măi frate, zice lumea că e ușor din fața televizorului, dar nu e deloc! Băgați voi două curse și apoi să văd ce mai ziceți, asta dacă vă mai găsiți suflul și cuvintele!
Robert Tudor, magician și vedetă TV

Ca la 20 de ani, fotbal de plăcere!

Meciul demonstrativ, caritabil, la care GSP a fost partener media și care a putut fi vizionat live pe GSP.ro înaintea calificării României la Euro 2024, a reunit aceste vedete naționale. De fapt, internaționale, având în vedere la ce nivel au jucat fotbal, având în vedere că au fost fotbaliști.

Cu trofee nepereche, cu confruntări colosale în cele mai tari competiții internaționale. Iar cei care ne încântau prin evoluțiile lor acum 20-30 de ani reușesc să facă spectacol și acum. Mai ales că au un fizic impresionant, trași prin inel, parcă acum bat la porțile afirmării în carieră.

Când îl vezi pe Belo, om cu două Champions League, la câteva luni de a face 60 de ani, cum aleargă și ce alură are, îți vine să aplauzi instant, un monument al fotbalului internațional.

Imaginile de acum și de atunci fac cât o mie de cuvinte.

Poate că am mai rezista câteva minute în prima divizie, în tot cazul nu ne-am face de ocară. Asta înseamnă că n-am păcălit fotbalul nici atunci, nici acum
Marian Savu, 51 de ani, fost golgheter al României

Dacă depășesc 45 de minute jucate pe repriză e grav, nu rezist mai mult! Am totuși o vârstă, în patru luni fac 60! Eu rezist și pe teren, și să fac atmosferă la petrecere, doar dacă sunt lăsat să cânt sârbește. Dacă observați, parcă jucăm din ce în ce mai bine, de la an la an!
Miodrag Belodedici, 59 de ani, de două ori câștigător al CCE

VIDEO Cum arată un vestiar încărcat cu supervedete » Imagini inedite cu Belodedici, Jean Vlădoiu, Bourceanu sau Dorin Goian

>

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.