Cine n-are contabili, să-și cumpere, înainte de a fi vândut de contabili
Everton a pierdut 10 puncte nesoscotind această lege nescrisă și atotputernică în rîndul regulilor scrise.
Premier League a decis că Everton a încălcat regula contabilă care limitează pierderile unui club la 105 milioane de lire, în trei sezoane consecutive. Everton n-a negat, ci a explicat că a fost trasă în jos de construcția unui stadion nou, de COVID și de războiul din Ucraina. Premier League n-a negat, ci a recalculat, ajungând la același rezultat: 30 de milioane peste prag. Everon, ziși și The Toffees/Caramelele, s-au trezit pe penultimul loc, ținuți doar de golaveraj deasupra ultimei clasate, Burnley, ziși și The Clarets/Vișinii. În ambele cazuri, sărătura a covârșit zahărul.
E de crezut și de sperat că Everton va supraviețui. Suporterii lui Everton sunt deja în posesia psihologiei de război și vor declanșa infernul la următorul meci. Victima previzibilă, duminica viitoare pe Goodison Park: Man United, un club teafăr financiar și exemplar ologit de propriul management. Sir Alex Ferguson, chemat de urgență pentru recuperarea navei, în rol de sfetnic superior, va începe la mijloc de ciclon. Dar nu Everton e problema. Everton e, sau ar trebui să fie, prefața unei avalanșe.
Everton // Foto: Imago
La cel mult plus 10 secunde, după ce Everton s-a ales cu un -10, toată lumea, de la comentatori, la suporteri, avocați și contabili, a rostit într-un glas: și City? După alte plus 10 secunde, întrebarea a primit încă un titular: și Chelsea?
În fond, City conduce confortabil în materie de capete de acuzare. City-Everton 115-1. Și tocmai pe această bază Premier League amână fluierul final, explicând că dosarul e complex și cere timp. Știm însă că Everton n-a fost acuzată de fraudă, ci de neglijență. Dosarul City cuprinde în mod explicit frauda: refuz de dezvăluitre de detalii bugetare, refuz de dezvăluire de plăți către jucători și antrenori și refuz de cooperare cu ancheta.
Dosarul Chelsea are măcar un merit: e simplu și banditesc. Așa numitele "Documente Cipru", publicate de The Guardian, conțin negru pe alb plăți de zeci de milioane vărsate de firme off-shore ale lui Abramovici în contul agenților, jucătorilor și antrenorilor.
Nu e greu de înțeles: dacă Everton a luat un -10 pentru contabilitate păguboasă, Man City și Chelsea sunt în preajma unei sancțiuni mult mai dure: Retrogradare.
Va avea Premier League curajul? Derby-ul de principii se apropie. Nu cunoaștem data, dar locul de desfășurare e inevitabil: în preajma ghilotinei.
{{text}}