Fostul fundaș Lucian Goian (40 de ani) a postat o imagine alături de fostul finanțator al Ceahlăului, Gheorghe Ștefan (70 de ani).
Ajuns la 70 de ani, Gheorghe „Pinalti” Ștefan, fostul finanțator al Ceahlăului, arată total schimbat. Acest lucru e vizibil și în imaginea postată marți, pe Facebook, de Lucian Goian.
FOTO. Imagine rară cu Gheorghe Ștefan: fostul finanțator al Ceahlăului, schimbare radicală
„O plăcere să mă revăd cu Gheorghe Ștefan Pinalty . Unul dintre cei mai corecți și paroliști oameni cu care am lucrat”, a scris Lucian Goian în descrierea imaginii postate pe contul personal de Facebook.
Nu mai sunt de mult o persoană publică. Am renunțat la haina aia veche! Sunt doar un bunic fericit! Săptămâna asta, spre exemplu, am petrecut mai mult timp cu cei trei nepoți, fiindcă a fost și vacanță. Aflu lucruri noi, chiar și pentru vârsta mea! Nu mai există o asemenea variantă, să intru în politică. Am auzit și eu asemenea vorbe, dar ele sunt lansate probabil de oameni, de adversari de-ai mei care nu-mi vor nici astăzi binele.
Mi se trage totul de la cei peste 20 de ani petrecuți în politică, dar asta e! Eu am interdicție de a candida până în septembrie 2026 sau septembrie 2027, fac asta public, ca lumea să știe cum stau lucrurile în ceea ce mă privește
- Gheorghe Ștefan, potrivit Cancan
Gheorghe Ștefan are 4 condamnări la activ:
- În 2016, a fost condamnat la 6 ani de închisoare în dosarul Microsoft;
- În 2017, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul finanțării ilegale a PDL;
- În 2018, a fost condamnat definitiv la 3 ani și 3 luni de închisoare cu executare într-un dosar de spălare de bani și acte necompatibile cu funcția;
- În 2021, a fost condamnat definitiv la 4 ani și 6 luni cu executare.
{{text}}