Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA

Helmut Duckadam avertizează un titular din naționala României: „Sper să nu creadă că am ceva cu el”

Helmut Duckadam (64 de ani) a avertizat în privința lui Horațiu Moldovan (25 de ani), portarul titular al României, care a comis o eroare gravă în victoria cu Israel, scor 2-1. foto: Imago Images

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  marţi, 21 noiembrie 2023

Helmut Duckadam (64 de ani) a avertizat în privința lui Horațiu Moldovan (25 de ani), portarul titular al României, care a comis o eroare gravă în victoria cu Israel, scor 2-1.

Chiar dacă România a învins la Felcsut și s-a calificat la Euro 2024, Helmut Duckadam nu a uitat de greseala lui Horațiu Moldovan, care putea fi fatală în economia calificării. 

În minutul 6, la scorul de 1-0 pentru israelieni, Horațiu Moldovan a vrut să paseze scurt cu un coechipier, dar a trimis mingea direct la adversar. Portarul Rapidului a fost salvat de Radu Drăgușin și Andrei Rațiu, care au oprit, cu mare dificultate, atacul adversarilor.

Helmut Duckadam, despre Horațiu Moldovan: „Să nu mai facă greșeli”


„Eroul de la Sevilla” apreciază prestațiile bune ale lui Horațiu Moldovan, dar se teme că acestea pot fi eclipsate de momentele în care comite erori grave.

„Sigur că portarul are o mare importanță. Eu l-am mai criticat și sper că Moldovan nu va crede că am ceva cu el. Îmi place și la echipa națională chiar dacă a făcut acea greșeală. A comis-o la meciul cu Israel, care ne putea costa. Era 1-0 când a dat pasă la adversar. Drăgușin l-a salvat

Ar trebui să-i dea o masă sau un sfert de primă lui Drăgușin pentru că l-a salvat. Dacă făceau israelienii 2-0, era greu. Să nu mai facă greșeli! E un portar bun, care și-a adus contribuția la această calificare și e păcat să faci asemenea greșeli. Nu cred că Edi i-a cerut așa ceva. O dai în aut acolo”, a spus Helmut Duckadam, pentru Digi Sport.

VIDEO. Silviu Lung explică transformarea lui Horațiu Moldovan


Citește și alte știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.