Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA - ELVEȚIA 1-0

Edi Iordănescu a anunțat când decide dacă rămâne selecționer și după Euro 2024: „Va conta foarte mult în alegerea mea”

Edi Iordănescu

Articol de Viorel Tudorache   —  miercuri, 22 noiembrie 2023

Se anunță o nouă telenovelă precum în cazul negocierilor dintre FRF și Mirel Rădoi, pentru prelungirea contractului. Federația vrea să-i extindă angajamentul selecționerului Edward Iordănescu (45 de ani) și pentru următoarele campanii din Liga Națiunilor 2024 și Cupa Mondială 2026, dar Edi a anunțat că va lua o decizie abia după Euro 2024.

Contractul lui Iordănescu s-a prelungit automat după obținerea calificării și expiră anul viitor, după participarea la turneul final din Germania.

Edi Iordănescu a fost întrebat dacă va continua pe banca naționalei României și după Euro 2024 și la conferința de presă de după victoria cu Elveția, scor 1-0, și calificarea "tricolorilor" de pe primul loc în grupă.

Ce se va întâmpla după Euro habar n-am! (zâmbește enigmatic) Nu știu, sincer nu știu. Îmi doresc liniște, îmi doresc pregătirea pentru Euro. Voi pleca la tragerea la sorți, după care mai rămân câteva zile să caut locații de pregătire pentru echipa națională în Germania.


După Euro, cu siguranță, vom vedea ce înseamnă pentru fiecare, mai departe, drumul pe care va merge. Dar fiți siguri că în decizia mea personală va conta foarte mult ce se întâmplă și la Euro", a declarat Edi Iordănescu.

Edi Iordănescu, despre obiectivul la Euro 2024: „Am încredere că putem face o impresie bună”

Chestionat despre obiectivul pe care și-l propune la Euro 2024, Iordănescu a răspuns:

„Până să ajungem la Euro obiectivul este pregătirea meciurilor de turneul final. Mai multe detalii putem să dăm după tragerea la sorți, să ne cunoaștem adversarii. 


Echipa poate să treacă la următorul nivel. Avem nevoie să mai creștem un nivel până la Euro. Provocări cum am avut în această campanie, la care am răspuns foarte, foarte bine, vom mai avea".

Selecționerul a continuat: „Trebuie ca toată lumea să aibă încredere în acest grup și să înțeleagă că vor fi și momente mai puțin fericite, pentru că ăsta e fotbalul. Suntem neînvinși de mult timp, iar în această seară am reușit să câștigăm împotriva unui adversar cu foarte multă calitate individuală. Așadar, dați-mi puțin răgaz. 

Lăsați-mă, ca împreună cu colegii mei să ne odihnim un pic alături de familie, după care vom trece la analize, la concluzii. Vom vedea ce am făcut bine și mai puțin bine. Sunt lucruri care pot suferi îmbunătățiri. Dar cred că am pus o bază solidă, avem o fundație importantă, și aceea e organizarea de joc"

Nu-mi doresc niciun adversar pe care să-l întâlnim și nici vreunul pe care să-l evităm la tragerea la sorți pentru Euro. Trebuie să ne bucurăm de acest parcurs și să ne pregătim cât mai bine. Acolo vor fi echipe de nivel extrem de ridicat și trebuie să facem o impresie bună și la turneul final. Am încredere că putem face o impresie bună

- Edward Iordănescu, selecționer România

200.000 de euroeste prima promisă de FRF lui Edward Iordănescu pentru calificarea Euro 2024

Clasamentul final al grupei României

Rezultatele înregistrate de România:

  • Andorra - România 0-2 (D. Man, Alibec)
  • România - Belarus 2-1 (N. Stanciu, A. Burcă)
  • Kosovo - România 0-0
  • Elveția - România 2-2 (V. Mihăilă 2)
  • România - Israel 1-1 (Alibec)
  • România - Kosovo 2-0 (N. Stanciu, V. Mihăilă)
  • Belarus - România 0-0
  • România - Andorra 4-0 (N. Stanciu, I. Hagi, R. Marin - pen., Fl. Coman)
  • Israel - România 1-2 (G. Pușcaș, I. Hagi)
  • România - Elveția 1-0 (Alibec)

VIDEO. Familia Iordănescu la microfoanele jurnaliștilor după ce România încheie grupa pe primul loc

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.