Liga 1

Scandal la o echipă de primă ligă » Procese pe bandă rulantă, prime neachitate din vară și două salarii restante

foto: Imago

Articol de Ovidiu Minea  —  miercuri, 22 noiembrie 2023

Politehnica Iași a intrat în vrie în ultimele luni, după ce pentru o lungă perioadă de timp a fost un club-model care achita la minut salariile, primele și datoriile. 

Majorarea consistentă a cheltuielilor făcute după promovare, când antrenorul Leo Grozavu a solicitat jucători cu ștaif, care au salarii foarte mari, fel de fel de cantonamente (n.r. - au fost patru până acum!) precum și deplasări și de trei zile pentru un meci au dat peste cap bugetul ieșenilor. 

Astfel, Poli nu a reușit nici până acum să achite primele de promovare din vară și face în fiecare lună eforturi mari pentru a rămâne la nivelul de două salarii restante către angajați.

Leonida Antohi a dat în judecată clubul la care a lucrat o viață! Vrea rentă viageră

Colac peste pupăză, Politehnica s-a ales cu un nou proces. Fostul președinte al Consiliului Director al clubului, Leonida Antohi, a dat în judecată clubul, solicitând, conform actualilor conducători, plata unei rente viagere. 

Managerul lui Poli, Florin Briaur, a recunoscut că la momentul în care Antohi a demisionat de la club, în 2021, după retrogradarea în Liga a II-a, au existat discuții legate de acordarea unei rente celui care a fost și antrenor ani buni în Copou. 

Discuțiile nu s-au concretizat sub forma unui contract, actualii șefi de la Poli invocând pentru aceasta situația dezastruoasă pe care au găsit-o.

Poli va da în judecată fostul CD, care a pierdut procese cu Prunea, Selymes și Paraschiv

Mai mult, Briaur a anunțat că va acționa în judecată fostul Consiliu Director, condus de Antohi, pentru recuperarea prejudiciilor cauzate clubului. 

2 milioane de euroa primit Poli de la Consiliul Local Iași atât în 2022, cât și în 2023

Este vorba de procesele pierdute de Poli cu fostul director sportiv Tibor Selymes, fostul președinte executiv Ciprian Paraschiv și cu Sergiu Melinte, de la marketing, care au generat pierderi de peste 350.000 de euro.

1,1 milioane eurosunt nevoile Politehnicii pentru a fi achitate toate obligațiile din acest an

Pe parcursul mandatului fostului CD, condus de Antohi, Politehnica a mai pierdut și alte procese, inclusiv cu Florin Prunea (fost președinte executiv), litigiu care a costat clubul aproximativ 25 000 de euro.

0,9 milioane euro suntrestanțele pe care Poli trebuie să le plătească în 2024

VIDEO Superliga - Etapa XVII » Match Preview Hermannstadt - Poli Iași

>

Citește și alte articole:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.