Băi băiatule, cine-s ăştia?!

Îmi închipui nişte străini privind la noi. La ai noştri adică. La fotbaliştii ăştia de tocmai au făcut ce au făcut. Privesc şi se crucesc.

Nişte nimeni au ajuns, peste noapte, cineva. Locul 1 în grupă, neînvinşi. Nu s-a mai întâmplat de ani, de decenii. Din Neanderthalul fotbalului. În Liga Națiunilor, parcă ieri era, au terminat ultimii printre nişte pitice. Şi acum, ce-i asta ?

Bine, grupa a fost cam de jenă. Elveţia s-a bătut mai mult cu ea însăşi, Israel se bate cu alții. De Kosovo a fost mai mult PR-ul. Ce să zicem, mare victorie… Vai de mama lor în Germania! Şi totuşi… Au luat doar 5 goluri în 10 meciuri, nu-i de colea. Şi n-or fi dat multe, dar au unul dintre cele mai bun golaveraje dupa monştrii ăia plictisitori, Franţa, Spania, Anglia etc. Portavioane lipsite de umor.

Haiducii

România, fără echipe în cupele europene, fără jucători în Champions League sau la vreo mare echipă, e la Euro. Bizar. Şi felul de o face a fost bizar. Meciuri praf din care a ieşit măcar bine. 

Reprize vraişte, la limita aruncării prosopului, urmate de reînvieri biblice, hold-up-uri în care, după ce a fost dată ca moartă, a săltat odoarele şi a fugit în codri. Ca Jianu. Ori ca Moldovan, comisarul, nu portarul. Împuşcat de o sută de ori, a reapărut cu un zâmbet şi o scobitoare în colţul gurii. Ce naiba-i asta? E un film?

Casa de copii a fotbalului

România, cine eşti? Nu se poate da totul pe noroc. Nu se poate. Or, dacă e aşa, vorbim deja de paranormal, de alte văzduhuri şi n-are noimă. Da, fotbalul e şi despre noroc, dar norocul cu repetiţie scapă logicii ilogicului. Ceva se întâmplă cu sens. E greu să înţelegi ce, fix ca orice nu se naşte dintr-o dată, pac, pac, hai la spital, împinge, împinge şi, hop, omuleţul! 

Această echipă n-a avut din cine să se nască. N-a avut mamă, n-a avut tată. E orfană. S-a ridicat pe oasele unor generaţii care au rătăcit în pustiu, fără busolă, învârtindu-se în cerc. Naţionala asta s-a născut, aşa cum zicea Burcă după ultimul meci, tăind în carne vie. Rupând-o cu trecutul.

S-a născut în răspărul boierilor fotbalului care vor mereu să-l boicoteze pe Vodă. Această echipă e rezultatul unor despărţiri de jucători, se ştiu, Maxim, Mitriţă, Ivan şi alţii. Consecinţă dublă: scapi de un lest şi îi avertizezi pe cei tentaţi de diri-diri.

Edi/ferit

Nu cred că Iordănescu e un mare antrenor, oricum nu încă. Dar s-a ţinut de nişte reguli şi a zis că ori moare, ori trăieşte cu ele. Putea foarte bine să moară, că ăsta e fotbalul, ţine de o bară, un penalty, un fluier de arbitru, dar a trăit pentru că şi-a pus de partea lui cele mai multe şanse de a rămâne în viaţă.

Iordănescu a inventat naţionala mică şi rabotnică. N-are pianişti, are doar cărători de pian. Şi cât a râs fotbalul "şmecher" de ăia care nu ştiu simfonia driblingului fin şi a pasei măiastre! Ei, unde sunt ăia acum? Ia vedeţi pe unde sunt multe din marile noastre talente ? Ce-au făcut cu cariera, cu viaţa lor ? Mausolee de regrete.

Rozătoarele

Nu e nicio odă de înălţat acestei naţionale. Nu poţi scrie poeme despre nişte salahori ai mingii. Marţi a fost la fel. Dominată, tăvălită pe alocuri, România s-a ţinut de Elveţia ca râia de om. Cetăţenii în galben au parcat mereu în picioarele adversarilor, i-au ciugulit de glezne întruna, le-au stat în gât ca un os de peşte. Au alergat şi au alergat, au greşit, au gafat. Au căzut, dar nu s-au lăsat. 

Ăştia sunt din ăia de care abia aştepţi să scapi, da’ ia, nene, ce vrei şi cară-te, lasă-mă-n durerea mea, că mi-ai scos sufletu’! Întind o plasă sufocantă peste ceilalţi, îi defectează, altfel nu poţi înţelege cum de ratează în halul ăsta. 

Bine, e şi Moldovan. Ăsta nu-i prea mare, nici nu are vreo alură de speriat, dar face cumva. O fi având şi el vreun spray paralizant la el. Oricum, România e ca o ceată de rozătoare care te termină dacă n-o pui repede la pământ şi îi ţii piciorul pe gât. Oare s-or fi prins deja viitoarele inamice de la Euro?

Acu’ să te ţii!

Toate pot pieri, dar un lucru rămâne. Echipa asta e o echipă. Dacă tipii care o compun vor avea grijă să crească împreună şi individual, dacă vor face din asta, zi de zi, marea călătorie a vieţii lor, mult noroc celor care o vor înfrunta! 

Până acolo însă, la tort se vor repezi mulţi. Patroni, preşedinţi, ţuţări, băgători în seamă. Va fi haios. Propuneri trăsnite de jucători, campanii deşănţate. Deja a început. Până acum, naţionala a fost a găştii ăsteia care a dus greul. Acum e, nenicule, a noastră, a boborului. Şo pe ea!