Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Clauza care a devenit periculos de mică » Rapid riscă să-l piardă pe Horațiu Moldovan

Articol de Marius Mărgărit   —  joi, 23 noiembrie 2023

Recomandat de evoluțiile de la Rapid, din precedentul sezon, portarul Horațiu Moldovan (25 ani) a profitat din plin de problemele pe care le-au avut Florin Niță și Ionuț Radu la echipele de club, a prins poarta naționalei în iunie și nu i-a mai dat drumul până la sfârșitul acestor preliminarii.

A debutat la meciul amical din noiembrie anul trecut, în înfrângerea cu Slovenia (1-2), după care, în preliminarii, a intrat prima dată la partida din Kosovo (0-0), fiind integralist în ultimele 8 întâlniri oficiale. De la primul joc la naționala mare, a rămas pe bancă numai la amicalul cu Moldova, când a apărat Târnovanu.

Horațiu Moldovan vrea să prindă un contract în străinătate

Mai mult, a fost poate cel mai constant jucător din lotul lui Edward Iordănescu, salvând România în multe meciuri, precum cele din Kosovo și în dubla cu Elveția. Minunea de la Lucerna, egalarea de la 0-2 în ultimele minute, n-ar fi fost posibilă fără intervențiile sale din prima repriză, 


Și nici succesul de marți seară, când a păstrat cele trei puncte până la ultima fază a returului cu elvețienii Iar acum pare cel mai îndreptățit să prindă un transfer în străinătate, după trei ani petrecuți la Rapid.

În vară, Moldovan a vrut să plece afară de la Rapid. Simțea că este momentul lui, dar nu s-a legat nicio ofertă. A negociat cu giuleștenii o mărire de salariu, dar nu foarte mare, pentru că și-a dorit o clauză de răscumpărare de până într-un milioane de euro, pentru a putea pleca mai ușor. 

În acel moment avea 8.000 de euro salariu și o clauză de 400.000 de euro. În urma negocierilor, a ajuns la 12.000 de euro, iar clauza i-a fost dublată, la 800.000 de euro. Una foarte atractivă pentru un portar de 25 de ani, care s-a remarcat nu doar în campionat, dar mai ales la națională.

Surse apropiate clubului susțin însă că e puțin probabil ca Moldovan să plece, cel puțin până în vară: "Ar fi riscant să meargă la o echipă nouă, la care e posibil să se întâmple ceva și să nu apere. Ar risca să piardă echipa națională pentru turneul final european. A muncit prea mult ca să fie acolo".


Horațiu a fost excelent și la ultimul joc, cu Elveția. El a ajutat și Rapidul, dar și rapid l-a ajutat pe el. Noi ne dorim ca Moldovan să rămână cât mai mult la Rapid, să câștigăm titluri și trofee. Dar în același timp respectăm contractele în derulare și nu ne-am putea opune dacă vine cineva și achită clauza.



- Dan Șucu, acționar majoritar Rapid

Moldovan este portarul numărul 1 în momentul de față, este într-o formă foarte bună și chiar dacă nu are multe jocuri la națională. A crescut fantastic în aceste preliminarii. Rapid e în pericol, nu știu cât îl mai poate ține, că din câte știu are o clauză de reziliere destul de mică. Giuleștenii să-și caute portar, că pe Moldovan cred că o să-l vândă foarte repede.



- Florin Prunea, fost internațional

VIDEO Totul despre Rapid - U Cluj

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.