România debutează, joi, împotriva Elveției la Trofeul Carpați, competiție care are loc la Bistrița. Cristina Neagu nu este încă recuperată după accidentare pe care a suferit-o în Liga Campionilor.
Naționala feminină a României le va înfrunta, în cadrul Trofeului Carpați, pe Elveția (joi), Portugalia (vineri) și Austria (sâmbătă) în TeraPlast Arena din Bistrița.
Competiția reprezintă o bună oportunitate pentru ca antrenorul Florentin Pera să stabilească lotul care va face deplasare la Campionatul Mondiale din Danemarca, Suedia şi Norvegia, turneu final ce debutează pe 29 noiembrie.
Obiectiv dublu la Campionatul Mondial
La Campionatul Mondial, România face parte din grupa E, care joacă la Herning, alături de Danemarca, Serbia și Chile. Primele 3 clasate se califică în grupele principale și apoi, din acestea, primele două merg în sferturile de finală.
Primul meci pentru naționala antrenată de Florentin Pera este chiar pe 1 decembrie, contra handbalistelor din Chile, următoarele partide fiind programate pe 3 decembrie, cu Serbia, și pe 5 decembrie, cu Danemarca. Obiectivul pentru CM este clasarea pe unul dintre locurile 1-7 pentru a putea participa la un turneu preolimpic.
26 de ediţiiale Campionatului Mondial a bifat echipa României, fiind singura naţională care a participat la toate
Înainte de a pleca spre Campionatul Mondial, „tricolorele" s-au reunit pe 20 noiembrie și joi debutează la Trofeul Carpați. „Sunt mulţumit de modul cum au răspuns fetele încă de la primul antrenament, atmosfera este foarte bună, fete s-au prezentat cu multă dorinţă, motivate, în vederea pregătirii Campionatului Mondial", a spus Florentin Pera în cadrul unei conferințe de presă.
Florentin Pera: „Să facem un turneu reușit"
El a convocat 20 de jucătoare, dar deplasarea la CM o vor face 18. „Trofeul Carpaţi reprezintă o bună oportunitate de a ne edifica în privinţa lotului şi a aspectelor ce trebuie îmbunătăţite, conturate, în perspectiva celui mai important turneu final din acest ciclu olimpic. Într-adevăr, mi-aş fi dorit ca lotul să fie apt, ne confruntăm cu o serie de probleme medicale, anumite jucătoare, în acest moment, nu sunt la capacitate maximă. Eu sper ca până la primul joc să fim la sută la sută din posibilităţi şi să facem un turneu final reuşit", a subliniat Pera.
Lotul României pentru Trofeul Carpați:
- Portari: Iulia Dumanska /Gloria Bistrița, Diana Ciucă / Rapid, Daciana Hosu / SCM Râmnicu Vâlcea, Elena Șerban / Dunărea Brăila
- Extreme: Nicoleta Dincă / Gloria Bistrița, Alexandra Dindiligan / CSM București, Ana Maria Tănasie / Minaur, Sonia Seraficeanu / Gloria Bistrița, Alexandra Badea / Rapid
- Pivoți: Crina Pintea / CSM București, Lorena Ostase / Rapid, Nicoleta Balog / Dunărea Brăila.
- Linia de 9 metri: Cristina Neagu / CSM București, Bianca Bazaliu / Gloria Bistrița, Claudia Pașcan / SCM Craiova, Eliza Buceschi /Rapid, Cristina Laslo / Gloria Bistrița, Andreea Popa / Dunărea Brăila, Daria Bucur / Gloria Buzău, Alicia Gogîrlă / SCM Râmnicu Vâlcea.
Cristina Neagu: „Nu am făcut niciun antrenament cu echipa"
Cristina Neagu este una dintre jucătoarele prezente la conferința de presă de la Bistrița. Căpitanul naționalei s-a accidentat la genunchiul drept (leziune corner postero-medial) în partida de la București cu DVSC Schaefller din Liga Campionilor.
„Sunt încă în proces de recuperare, nu pot să spun nimic sigur, dacă mă pot antrena mâine sau poimâine. Din păcate pentru mine, mâine începe Trofeul Carpaţi şi nu am făcut niciun antrenament cu echipa şi mi-e foarte greu să joc în aceste condiţii", a spus Neagu.
Apoi a continuat: „În funcţie de stafful tehnic şi de stafful medical şi de cum mă simt în fiecare zi, o să stabilim când e momentul pentru mine să încep să mă antrenez cu echipa şi să joc. Cred că cel mai important este să îmi revin până la primul meci de la Campionatul Mondial, trag tare pentru a fi într-o formă fizică bună până la meciul cu Chile şi sper, cât de curând, să mă întorc alături de echipă".
PROGRAM TROFEUL CARPAȚI
- JOI
- 15:00 Austria - Portugalia
- 17:30 România - Elveția
- VINERI
- 15:00 Elveția-Austria
- 19:30 România - Portugalia
- SÂMBĂTĂ
- 15:00 Portugalia - Elveția
- 17:30 România - Austria
- Meciurile vor fi televizate de ProArena
{{text}}