Extrema Octavian Popescu (20 de ani) va rata meciul Dinamo - FCSB, ca urmare a accidentării suferite la lotul de tineret.
- Dinamo - FCSB se joacă duminică, de la 20:30. Va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe PrimaSport 1, OrangeSport 1 și DigiSport 1
Fotbalistul a fost convocat de Daniel Pancu pentru dubla României U21 cu Albania și Elveția, dar nu a jucat niciun meci. Mai mult, a părăsit lotul „tricolorilor” înainte de meciul cu Elveția.
FCSB nu a vrut să forțeze în cazul lui Tavi Popescu
Jucătorul a fost diagnosticat cu leziune musculară de gradul 2, la mușchiul aductor al piciorului stâng, după cum a scris GSP.ro. Iar FCSB lua în calcul să-l trimită în Serbia, la Marijana Kovacevic, pentru a se recupera la timp pentru meciul cu Dinamo.
Din informațiile Gazetei Sporturilor, Tavi Popescu a rămas în București. FCSB a decis ca internaționalul de tineret să nu forțeze recuperarea, astfel că va rata meciul de duminică.
În mod normal, o astfel de accidentare înseamnă o pauză de trei săptămâni. Pe lângă partida cu Dinamo, el ar urma să rateze și meciurile cu Oțelul (3 decembrie) și FCU Craiova (7 decembrie, Cupă). Iar meciul cu CFR Cluj (10 decembrie) ar fi sub semnul întrebării.
Octavian Popescu a bifat 19 meciuri pentru FCSB în acest sezon, în toate competițiile. A reușit 3 goluri și două pase de gol. Evoluțiile sale nu au fost pe placul patronului Gigi Becali, care l-a criticat în dese rânduri.
Cel mai dezamăgit sunt de Tavi Popescu. Nu credeam. Era cel mai bun la 18 ani și acum, la 20, e cel mai slab. Nu mă interesează viața lui. Nu știu ce se întâmplă. Sunt mai mulți factori... Eu încă zic că mai cred în Tavi Popescu. Dar la meciul cu Rapid a fost prima dată când mă gândeam că nu mai cred. A fost prea slab! A pierdut multe mingi.
- Gigi Becali, pe 6 noiembrie
{{text}}